Căldură, relaxare și evitarea gripei: cele mai bune ceaiuri pentru iarnă
Sănătate · Medicina alternativa / 27.01.2020

În sezonul rece ai probleme des cu tusea, durerea în gât sau frigul care te obligă să te îmbraci tot mai gros fără să te încălzești cu adevărat? O ceașcă de ceai te reconfortează, elimină stresul și te protejează de numeroase afecțiuni. Alege și tu cele mai bune ceaiuri pentru iarnă și te vei bucura de zăpadă și aerul curat fără griji.

Fiecare ceașcă de ceai este un prilej de relaxare, reordonare a priorităților, îndepărtarea tensiunii și stimularea optimismului. Ai la dispoziție o varietate de tipuri de ceai, dar fiecare sezon necesită anumite combinații utile de plante. Cele mai bune ceaiuri pentru iarnă creează căldură din interior, stimulează circulația și îți susțin efortul de a slăbi fără să ai impresia că trebuie să renunți la toate delicatesele care te atrag. 
Dacă vei alege ceaiul potrivit în locul alcoolului sau sucurilor acidulate vei avea un tonus excelent, te vei concentra mai ușor și tenul tău va avea un aspect proaspăt, fără imperfecțiuni.

 
Iată care sunt cele mai bune ceaiuri pentru iarnă pe care trebuie să le testezi și tu:

 
1. Ceaiul Oolong

Este un ceai tradițional chinezesc obținut prin deshidratarea frunzelor plantei Camellia sinensis sub razele soarelui. Procesul de fermentare este destul de scurt, ceea ce asigură un gust intens.
 
De ce ar trebui să bei ceai Oolong?
Acest ceai activează enzimele care dizolvă trigliceridele, tipul de grăsimi din meniul zilnic care se stochează sub formă de țesut adipos. Ceaiul Oolong este cunoscut pentru proprietățile de conturare a siluetei. De asemenea, conține niacină, care susține procesul de detoxifiere a întregului organism și antioxidanți, care previn cariile și gingivita.
 
Cum să-l prepari?
Folosește 3g de ceai Oolong la 200ml de apă clocotită și lasă la infuzat 3-10 minute, în funcție de cât de intens vrei să fie gustul final.
 
Când să-l consumi?
Bea o ceașcă de ceai Oolong după mesele principale.

 
2. Ceaiul alb

Este obținut din frunzele plantei Camellia sinensis, care sunt culese foarte devreme. Ceaiul are un gust fin și un conținut redus de cafeină.
 
De ce ar trebui să bei ceai alb?
Studiile realizate arată că acest tip de ceai are cel mai puternic efect pentru a elimina celulele maligne din organism. De asemenea, este foarte util pentru persoanele diagnosticate cu diabet de tip 2 pentru că ameliorează toleranța la glucoză. Ceaiul alb asigură și reducerea colesterolului „rău” de tip LDL.
 
Cum să-l prepari?
Folosește 6g de frunze de ceai alb la 250ml de apă clocotită și lasă la infuzat 5-8 minute.
 
Când să-l consumi?
Este băutura ideală când citești din cartea preferată, înainte de a merge la culcare.

 
3. Ceaiul verde

Este obținut din frunzele proaspăt culese ale plantei Camellia sinensis, deshidratate și expuse la temperaturi ridicate foarte curând după momentul recoltării, ceea ce stopează procesul de fermentare. 
 
De ce ar trebui să bei ceai verde?
Conține foarte mulți antioxidanți și o concentrație ridicată de epigalocatehină (EGCG), care previne cancerul și depunerea grăsimilor pe pereții arterelor. De asemenea, ceaiul verde arde rapid caloriile, elimină celulita, reduce riscul de accident vascular cerebral, crește imunitatea și previne boala Alzheimer și maladia Parkinson.
 
Cum să-l prepari?
Folosește 6g de frunze de ceai verde la 200ml de apă clocotită și lasă la infuzat 3-7 minute.
 
Când să-l consumi?
O ceașcă de ceai verde este ideală pentru a-ți începe ziua cu multă energie. Se combină foarte bine cu 15-20 de minute de meditație.

 
4. Ceaiul negru

Se obține tot din frunzele plantei Camellia sinensis, are un grad de oxidare mai ridicat decât celelalte ceaiuri, un gust intens, ușor amărui și o cantitate mai ridicată de cafeină.
 
De ce ar trebui să bei ceai negru?
Are o concentrație ridicată de compuși antioxidanți precum tearubigina și teaflavinele. Ceaiul negru stimulează imunitatea, reduce nivelul de colesterol și previne accidentul vascular cerebral.
 
Cum să-l prepari?
Folosește 4g de frunze de ceai negru la 200ml de apă clocotită și lasă la infuzat 1-3 minute.
 
Când să-l consumi?
Este băutura ideală pentru pauza de după-amiază, când te întâlnești cu prietenii sau când vrei să eviți mesele cu foarte multe calorii.

 
5. Ceaiul din plante

Nu conține cafeină, se obține din fructe, flori, plante sau condimente deshidratate și poate avea un gust complex sau foarte simplu, în funcție de preferințe.
 
Ce sortimente ar trebui să alegi?
Antioxidanții din ceaiul de mușețel previn complicațiile asociate cu diabetul și reduc stresul, ceaiul de hibiscus reduce tensiunea arterială și ceaiul de echinacea previne gripa și răceala.
 
Cum să-l prepari?
Folosește 5g de flori sau plante la 300ml de apă clocotită și lasă la infuzat 2-5 minute.
 
Când să-l consumi?
Un ceai din plante este alegerea perfectă la finalul unei zile solicitante la serviciu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro