Cunoscut si sub denumirile de cimbrisor de gradina, cimbrisor grecesc, cimbru adevarat, lamaioara, ori iarba cucului, cimbrul (Thymus vulgaris L) este o mirodenie inrudita cu cimbrisorul si cu cimbrul de camp (Thymus serpyllum).

In unele tari, precum Spania, Franta, Italia, Portugalia, Maroc, sau in Siberia, el creste spontan, in salbaticie, la altitudini mari, in vreme ce in altele cimbrul este cultivat. Romania, alaturi de Elvetia, se numara printre putinele tari europene care cultiva aceasta planta.

Marturiile antice, din vremea civilizatiilor greaca si romana, apartinand lui Theofrastus, Dioscoride sau lui Apicius Caelius, descriu multe rafinamente culinare din care nu lipseste cimbrul. El este recomandat cu multa atentie, dand de inteles faptul ca erau cunoscute nu numai virtutile sale culinare, ci si cele medicinale.

Specialistii farmacologi au identificat in continutul cimbrului uleiuri volatile, precum carvacrol, cymol, x1-pinen, 1-borneol, linalool, cat si peste 10% tanin. Aceste componente chimice naturale fac din cimbru un excelent remediu impotriva infectiilor intestinale, in afectiuni pulmonare sau renale. Ceaiul dintr-un amestec de cimbru cu podbal si musetel, indulcit cu zahar candel, trateaza foarte eficient guturaiul. Sucul de cimbru amestecat in proportie de 1:7 cu sirop de zahar poate trata cu succes tusea convulsiva, daca se administreaza cate o lingura la fiecare ora. La fel de utila in tratarea tusei convulsive este si combinatia de cimbru, coacaze si roua cerului (Drosera rotundofolia), din care se prepara un alt ceai.

In afectiunile reumatismale, ca si in alte afectiuni insotite de febra foarte ridicata, impachetarile sau baile cu cimbru sunt foarte utile.

Alcoolul de cimbru 3% este un excelent dezinfectant al pielii dar si un factor antiedematos al membrelor superioare si inferioare.

In medicina populara, ceaiul de cimbru se administreaza in multe afectiuni: contractiile uterine, colici, dureri de cap, tusea comuna, tusea convulsiva (se prepara un ceai din amestec de cimbru, patlagina si radacina de toporas), tuberculoza, retentia de urina, tulburari gastrice. Datorita continutului de ulei volatil, cimbrul se recomanda in amestecuri pentru bai aplicate copiilor cu diverse afectiuni ale cailor respiratorii, preparandu-se un ceai in combinatie cu menta, musetel, radacina de obligeana, flori de tei, levantica, soc, melisa, maghiran si coada soricelului. Nu trebuie sa uitam nici de calitatile de tonic nervos ale cimbrului, ceea ce il face o componenta de nelipsit in amestecurile aromatice si impachetarile cu plante.

Spre deosebire de cimbrul Thymus vulgaris, cimbrul de gradina (Satureja hortensis) mai este denumit si cimbru brun sau cimbru mirositor. Analiza de laborator indica un continut de substante uscate (28,1%), albumina bruta (5,6%), grasimi (1,6%), zahar (2,4%), extracte azotate (9,2%), fibre (8,6%) si cenuse (2,1%).

O infuzie din cimbru si cimbrisor poate fi o excelenta compresa fierbinte pentru combaterea edemelor si carceilor la femeile gravide. Stomacul este organul care beneficiaza cel mai mult de calitatile cimbrului de gradina, alaturi de sistemul nervos. De aceea infuzia din aceasta planta este foarte eficienta in tratarea diareei acute si cronice, dar si in cazul starilor de iritabilitate nervoasa.

Cimbrisorul (Thymus serpyllum L.), numit si cimbrul ciobanului, balsama, iarba cucului, timian, schinduf sau tamaita, creste spontan, pe coline, ogoare, in poiene cu sol uscat, in luminisuri de padure si pe stancile montane din zona cu clima temperata a Europei, in Asia, Africa de Nord, Abisinia, America de Nord, dar si in Scandinavia si Islanda. El contine uleiuri volatile (in special borneol, cineol, carvacrol si timol), precum si taninuri, substante amare, albumina, o rasina elastica, saruri de calcar.

Fiind un excelent dezinfectant, cimbrisorul este folosit nu numai ca expectorant in tratamentul tusei comune si tusei convulsive, ci si in cazul infectiilor intestinale, renale si ale vezicii urinare. El este, in acelasi timp, un stimulent al metabolismului si un bun vermifug, ca si un absorbant al gazelor intestinale. Uleiul foarte concentrat de cimbrisor este un remediu puternic contra gutei, reumatismului, sciaticii, cat si a durerilor de cap, migrenelor, sau a senzatiilor de greata. Tinctura de cimbrisor se introduce in spalaturile aplicate copiilor cu debilitate fizica sau rahitici.

Pernutele umplute cu cimbrisor si incalzite in abur trateaza cu succes durerile dentare, inflamatiile si crampele. Se spune despre celebrul parinte-medic Kneipp ca ar fi utilizat cimbrisorul pentru a trata reumatismele si paraliziile.

Asadar, daca ar fi sa tinem seama de toate cele de mai sus, este clar ca nu putem sa nu mentinem cimbrul si cimbrisorul in topul mirodeniilor folosite in alimentatia noastra. Totusi, medicina traditionala chineza ne sfatuieste ca este bine - ca orice om intelept - sa nu exageram cu consumul acestora, avand in vedere continutul lor de energie calda care ar putea agrava senzatiile de caldura excesiva (in perioadele caniculare), sau unele afectiuni cardio-vasculare.