Suplimentează-ți meniul cu extract de castan: 5 beneficii pentru organism
Ai probleme cu varicele, inflamațiile, ridurile sau hemoroizii? Testează suplimentele cu extract de castan pentru a trata în mod natural aceste probleme de sănătate fără efecte secundare.
Din varietatea de suplimente utilizate pentru a fortifica organismul se prescriu des cele cu extract de castan pentru neutralizarea inflamațiilor, obținerea unui aspect întinerit al pielii sau tratarea eficientă a insuficienței venoase. Principalul component activ din aceste suplimente este aescina (sau escina), iar studiile realizate au relevat numeroase avantaje pentru sănătate în cazul administrării zilnice. Dacă te dor picioarele des, ai hemoroizi sau te confrunți cu inflamații greu de eliminat este momentul să încerci acest remediu natural.
Iată de ce ar trebui să iei și tu un supliment cu extract de castan:
1. Reduce gravitatea simptomelor insuficienței venoase
Insuficiența venoasă cronică se caracterizează prin circulația deficitară a sângelui spre venele localizate la nivelul picioarelor.
Simptomele acestei afecțiuni sunt:
- edemul sau umflarea picioarelor;
- durerile de picioare sau crampele musculare;
- senzația de mâncărime;
- varicele sau venele mărite care se observă pe picioare;
- ulcerele localizate pe picioare;
- senzația de slăbiciune.
Aescina din extractul de castan stimulează circulația sângelui spre picioare, ameliorând gravitatea simptomelor. Potrivit specialiștilor, administrarea zilnică a 600mg de extract de castan care conțin 50mg de aescină timp de cel puțin 8 săptămâni reduce durerile, umflăturile și senzația de mâncărime. Studiile realizate au demonstrat că suplimentul este la fel de eficient ca și ciorapii compresivi în ceea ce privește combaterea edemului.
Pentru varice s-a observat că administrarea a 20mg de aescină de 3 ori pe zi, combinată cu masajul local efectuat cu un gel care conține 2% aescină de două ori pe zi reduce durerile, umflarea picioarelor, impresia de greutate și eventuala decolorare a pielii.
2. Combate inflamațiile
În momentul în care inflamațiile se agravează pot cauza acumularea de fluide în exces la nivelul țesuturilor, ceea ce va favoriza retenția de apă și umflarea. Aescina din extractul de castan are proprietăți antiinflamatoare, reducând rapid umflarea care poate apărea după diferite traume, accidente sportive sau operații.
3. Tratează eficient hemoroizi
Constipația sau lipsa de mișcare favorizează hemoroizii, care sunt vene umflate în zona rectului și a anusului. Simptomele cauzează un disconfort accentuat și includ mâncărimea, usturimile, durerile și sângerarea rectală. Extractul de castan reduce manifestările problematice prin eliminarea inflamației de la nivelul venelor afectate. Dacă vei lua acest supliment îți vei putea desfășura activitatea în ritm normal, iar durerile se vor reduce treptat.
4. Are proprietăți antioxidante și netezește pielea
Extractul de castan este o sursă foarte bună de antioxidanți, prevenind deteriorarea la nivel celular cauzată de radicalii liberi. Un exces de radicali liberi în interiorul organismului favorizează apariția semnelor de oboseală, a ridurilor și a liniilor de expresie. Se va remarca și pierderea fermității sau lăsarea feței. Un supliment cu extract de castan conține o combinație utilă de quercetină și kaempferol, care te ajută să eviți apariția semnelor de îmbătrânire și să ai o piele netedă și sănătoasă. Nu rata acest supliment pentru a avea un ten cu aspect tânăr cât mai mult timp.
5. Previne cancerul
Testele realizate de oamenii de știință indică faptul că aescina poate combate inclusiv cancerul. Această componentă utilă din extractul de castan reduce ritmul de proliferare a celulelor maligne care cauzează cancerul de ficat și leucemia. De asemenea, elimină complet celulele care declanșează cancerul pancreatic și pe cel pulmonar.
Cine nu trebuie să ia extract de castan?
Extractul de castan poate interacționa negativ cu următoarele tratamente:
- anticoagulante: suplimentul reduce viteza de coagulare a sângelui și va intensifica efectul acestor medicamente;
- insulină sau medicamente pentru diabet: extractul de castan poate scădea nivelul glicemiei, iar combinat cu medicamentele pentru diabet poate cauza o scădere sub limita normală a nivelului de zahăr din sânge;
- antiinflamatoare nesterodiene: suplimentul va reduce procentul de absorbție a acestor medicamente;
- litiu: extractul de castan are un efect diuretic, ceea ce poate întârzia procesarea litiului de organism, acest tratament fiind folosit pentru anumite afecțiuni psihiatrice.