Specialistul avertizează: cea mai importantă simptomatologie oculară se întâlnește în special la pacienții cu alergie la polenul de Ambrozie (iarba pârloagelor), cea mai alergenică buruiană din România.
De asemenea, este important de știut faptul că unii pacienți cu manifestări de alergie la polenul de buruieni pot asocia diferite acuze digestive (mâncărime la nivelul cavității bucale, edem limbă, buze, “senzație de nod în gât”, balonări, tranzit accelerat) la consumul anumitor fructe și legume, aspect cunoscut ca sindrom de alergie orală.
Important! Persoanele care sunt alergice la polenul buruienilor prezintă un risc crescut în cazul consumului de produse fitoterapice (produse tip plafar) sau produse apicole (polen, miere).
Ce trebuie să faci dacă ai aceste simptome?
Este important să mergi la un consult la medicul alergolog pentru a-ţi indica tratamentul potrivit, nicidecum să iei medicamente după ureche şi care îţi pot înrăutăţi starea.
“Pacienții care au avut manifestări sezoniere (august - octombrie) în anii precedenți, sunt sfătuiți să efectueze un consult alergologic. Doar medicul alergolog poate efectua testarea care pune în evidență alergia și tot el indică tratamentul optim individualizat, inclusiv imunoterapia alergen specifică - singurul tratament posibil curativ", explică specialistul.
Sfatul specialistului pentru a evita simptomele neplăcute:
evită activitățile exterioare, în aer liber;păstrează ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât și în mașină;schimbă-ţi hainele după ce ieşi afară pentru perioade mai lungi de timp;nu uita să faci un duș la sosirea la domiciliu;spală-te frecvent pe față și mâini;consumă cu precauție fructe și legume crude dacă au prezentat manifestări de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică).