Oricine fumează de o bucată de vreme ştie că a te lăsa este foarte greu. Mulţi se lasă câteva zile, unii câteva luni, puţini reuşesc să o facă definitiv. Şi chiar şi pentru ei, “uşa rămâne deschisă” toată viaţa.

Oricine fumează de o bucată de vreme ştie că a te lăsa este foarte greu. Mulţi se lasă câteva zile, unii câteva luni, puţini reuşesc să o facă definitiv. Şi chiar şi pentru ei, “uşa rămâne deschisă” toată viaţa.

Fumătorii se supără când li se spune că ţigara este un drog, iar ei au o adicţie. Chiar au inventat un termen mai moale – drogul social – adică un fel de drog acceptat, legal şi mai puţin periculos. De ce este însă atât de greu să te laşi de un asemenea “drog social”, de ce are atâta putere asupra consumatorilor? Neuroştiinţele au descifrat mecanismul. Şi ce au găsit cercetătorii ne pune pe gânduri ...

Adicţia ne influenţează genele

Nicotina din ţigări este un drog. Ea acţionează în creier asupra a diferite substanţe neurotransmiţătoare, adică acelea prin care neuronii comunică unul cu altul. Cele mai vizate sunt acetilcolina şi dopamina. Prin acţiunea asupra dopaminei, nicotina produce plăcere, dar şi adicţie. La fiecare ţigară fumată, dopamina se descarcă în zonele creierului care sunt răspunzătoare de senzaţia de plăcere. Această descărcare repetată modifică felul în care se exprimă genele din neuronii respectivi, iar aceste modificări ale genelor conduc la modificări în structura şi funcţionarea neuronilor. Astfel, ei devin mai puternic conectaţi unul cu altul şi mai sensibili la orice lucru din mediu care a fost asociat cu fumatul - locurile unde fumăm, momentele zilei, activităţi după care fumăm, etc. Asta e adicţia.

Adicţiile pentru care trăim

Este bine să ştim că acest mecanism biologic al adicţiei este universal nu numai pentru toate drogurile, dar şi pentru toate lucrurile care ne produc plăcere – mâncare, sex, muzică, parfumuri, maşini sau alte bunuri pe care le cumpărăm. Şi nu numai pentru bunuri, dar şi pentru persoane - ataşamentele pe care le avem faţă de oamenii apropiaţi sunt forme de adicţie. Obişnuinţele, convigerile şi credinţele pe care le avem sunt forme de adicţie. În general lucrurile pe care tindem să le repetăm, să le căutăm, şi cărora le simţim lipsa când nu le mai avem. Şi ăsta nu e doar un punct de vedere. Sunt tehnici de laborator prin care se poate vizualiza această  “blasfemie”. Spun asta tocmai pentru a sublinia că fumatul pune stăpânire pe mecanismele din creierul consumatorilor responsabile de o bună parte din viaţa socială. De aceea e greu să te laşi de fumat. Cum scăpăm?

Citeşte pe Think Outside the Box articolul complet!