Dacă până acum nu te-ai confruntat niciodată cu episoade de insomnie, poți foarte bine să te consideri o mare norocoasă. Fie că se referă la lipsa completă a somnului, la dificultatea de a adormi sau la trezirile repetate din timpul nopții, insomnia afectează majoritatea oamenilor pe timpul vieții.
Nu trebuie să îți faci însă griji dacă relația ta cu somnul a fost complet denaturată, deoarece o poți remedia cu câteva mici eforturi. Îți spunem azi cum să scapi de nopțile nedormite sau cum atingi iar acea odihnă de prunc. Află care sunt cauzele insomniei, dar și ce anume poți face pentru a o preveni!Cauzele insomniei: ce îți tulbură somnul
În general, insomnia apare pe termen scurt și este cauzată de un anumit eveniment stresant sau de o traumă la care ai fost supusă. În acest caz, odată ce te vei liniști, duse vor fi și episoadele de insomnie. De partea cealaltă, există și insomnie pe termen lung sau cronică, caracterizată prin faptul că se extinde pe durata unei luni sau chiar mai mult. Astfel, este musai să descoperi care este cauza ce stă la baza nopților tale pierdute, în caz contrar efectele asupra stării tale de sănătate fiind devastatoare.
Stresul. E probabil cea mai comună cauză a insomniei. Atunci când îți faci griji neîncetat, ești chinuită de anxietate și îți umpli mintea de gânduri negre, somnul va fi tulburat la un moment dat. În această categorie pot intra însă și potențialele evenimente traumatizante la care ai fost martoră, cum ar fi un accident, ruperea unei relații sau pierderea unei persoane dragi.
Tulburarea ritmului circadian. Corpul nostru știe instinctiv când anume trebuie să meargă la culcare, așa că în preajma orei de somn va începe să elibereze melatonină, hormonul care te ajută să te relaxezi și să adormi mai ușor. Problema apare însă atunci când activitățile pe care le desfășori intră în contradicție cu acest program natural: călătoriile frecvente, schimbarea fusului orar sau turele la job pot să cauzeze insomnie pe termen lung.