Oamenii stresați ar putea avea creierul mai mic
Sănătate · Medicina generala / 04.12.2018

Știi deja că stresul este nociv pentru sănătatea ta, dar potrivit unui nou studiu publicat în Neurology se pare că poate fi dăunător și pentru creierul tău.

Noul studiu a descoperit că adulții de vârstă mijlocie cu cel mai ridicat nivel de cortizol au un volum al creierului mai mic și o funcție cognitivă mai puțin eficientă decât în cazul persoanelor cu un nivel scăzut al aceluiași hormon, lucru care sugerează faptul că stresul ar putea fi de vină. Iată de ce ar putea avea oamenii stresați creierul mai mic și ce poți face pentru a preveni declinul cognitiv!

De ce ar putea avea creierul mai mic oamenii stresați?


Cortizolul este implicat în mai multe procese normale ale organismului, inclusiv metabolismul, imunitatea și formarea memoriei. Dar o cantitate suplimentară de cortizol este eliberată ca răspuns la stres, ducând la alte probleme. Deși studiul nu a urmărit oamenii pentru a observa dacă vreunul dintre participanți a dezvoltat demență, aceste efecte ar putea precede un declin cognitiv mai târziu în viață. În trecut s-a demonstrat că schimbări de această magnitudine pot prezice un nivel al demenței, chiar și al afecțiunilor vasculare la nivelul creierului, două sau trei decenii mai târziu.

Studiul a implicat mai mult de 2.000 de persoane, cu vârsta medie de 48 de ani. Fiecare persoană a făcut un examen psihologic, care a testat memoria și abilitățile de gândire, la începutul studiului și din nou după opt ani. Au fost luate și probe de sânge, pe care cercetătorii le-au folosit pentru a măsura nivelul cortizolului. A fost măsurat și volumul creierului, cu ajutorul analizei RMN. După analizarea rezultatelor și luarea în calcul a informațiilor demografice și de sănătate, oamenii de știință au găsit o conexiune între nivelul ridicat de cortizol și volumul scăzut al creierului, precum și performanțele slabe la testul de memorie, chiar dacă niciunul dintre participanții la studiu nu a prezentat simptome ale demenței.

Cercetarea a avut unele limitări. Studiul a fost unul observațional, adică a analizat doar conexiunile, nu a dovedit cauza și efectul. Cercetătorii au măsurat doar nivelul de cortizol din sânge o singură dată în timpul perioadei de studiu, așa că nu au putut fi evaluate modificările de-a lungul timpului sau chiar nivelul mediu de cortizol al fiecărui participant. În plus, majoritatea participanților la studiu trăiesc în aceeași zonă generală. Cu toate acestea, oamenii de știință sugerează că stresul ar putea fi cauza schimbărilor îngrijorătoare de la nivelul creierului. Nivelul de cortizol considerat ridicat în studiu a fost în concordanță cu cel pe care adulții îl au în viața de zi cu zi.

Faptul că acest nivel mai ridicat al cortizolului a fost asociat cu schimbările de la nivelul funcției creierului atât de devreme în viață a fost alarmant. Există o componentă la care se poate lucra pentru a reduce impactul demenței asupra sănătății. Nu se știe sigur dacă scăderea nivelului de cortizol va aduce în mod necesar beneficii, dar este un pas înainte. Este recomandată relaxarea, deoarece scăderea stresului perceput poate, de asemenea, reduce nivelul cortizolului. Activitățile care se pare că reduc stresul includ meditația, exercițiile, yoga, un somn adecvat și o viață socială robustă. Acestea sunt lucrurile care spun oamenii de știință că pot reduce colesterolul din organism. Aceștia încearcă să extindă înțelegerea relației dintre aceste intervenții asupra stilului de viață și efectul lor asupra declinului cognitiv și a demenței. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro