Sănătatea rinichilor: 6 sfaturi care te ajută să-i protejezi
Sănătate · Medicina generala / 28.03.2014

Este recomandat ca tinerii să-şi facă analize o dată la trei ani, în timp ce persoanele cu vârste peste 50 de ani ar trebui să şi le facă anual.

Știai că o persoană își poate pierde până la 90% din funcția renală înainte ca primele simptome care indică o boală cronică să apară?  Un prim aspect pe care trebuie să-l ai în vedere este diagnosticarea timpurie a eventualelor probleme care apar la rinichi. Pentru acest lucru este necesar să-ţi faci analize de rutină care pot să-ţi semnaleze eventuale probleme care apar la rinichi.

Potrivit specialiştilor, rinichii pot să fie afectaţi fără ca o persoană să aibă simptome alarmante. Odată ce se reduce progresiv capacitatea de funcţionare a rinichilor se ajunge la dializă sau chiar la transplant renal. De aceea, necesitatea de a preveni şi de a proteja rinichii este esenţială pentru sănătate.


“Boala cronică de rinichi este asimptomatică şi din acest motiv este de cele mai multe ori descoperită şi referită târziu. Acesta este şi motivul pentru care ne confruntăm cu bolnavi ajunşi deja în insuficienţă renală cronică avansată. Trebuie să insistăm pe prevenţie şi pe depistare precoce, deoarece complicaţiile bolii cronice renale sunt la fel de severe. Amintesc aici bolile cerebrovasculare şi atacul vascular cerebral”,
a explicat prof. dr. Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de Nefrologie şi Medicină Internă din cadrul Institutului Clinic Fundeni.


Iată cum poţi să-ţi protejezi rinichii de boli:


1. Sănătatea rinichilor: Analize efectuate cu regularitate


Odată cu analizele de rutină efectuate la sânge este bine să faci şi un examen al urinei, la recomandarea unui medic urolog. Acesta poate să-ţi recomande atât efectuarea sumarului de urină sau analize mai detaliate cum ar fi urocultura, glicemia şi creatinina. Astfel, în cazul în care apar unele probleme la rinichi acestea vor fi tratate din timp.

"Afecţiunea poate fi depistată prin trei analize simple: glicemie, creatinină şi sumar de urină. Recomandăm tinerilor să-şi facă aceste trei analize o dată la trei ani, în timp ce persoanele cu vârste peste 50 de ani ar trebui să şi le facă anual”
, a precizat conf. dr. Cristian Serafinceanu, Președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale și șef Centru Hemodializă Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof.Dr. N.Păulescu”.


2. Mare atenţie dacă suferi de hipertensiune şi diabet


Specialiştii avertizează că pacienţii care suferă de hipertensiune arterială şi/sau de diabet zaharat prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta boala cronică de rinichi, decât persoanele care sunt sănătoase. De aceea este recomandat să ţii sub control aceste probleme medicale, apelând la ajutorul unui medic specialist şi cu un tratament adecvat.



3. Sănătatea rinichilor: Obezitatea, fumatul şi vârsta peste 50 de ani sunt factori de risc


Menţinerea sub control a greutăţii corporale este unul dintre principalele lucruri pe care le poţi face pentru a-ti proteja rinichi, deoarece obezitatea a fost asociată cu o creştere a riscului de boli renale. De asemenea, potrivit specialiştilor, fumatul este un obicei care poate să-ţi afecteze rinichii şi să-i predispună la boli.  

După ce ai depăşit vârsta de 50 de ani este recomandat să nu ignori deloc importanţă efectuării unor analize urologice cu regularitate. Riscul de apariţie a problemelor renale este unul mai ridicat după vârsta de 50 de ani, susţin experţii.


4. Istoricul familial de boli de rinichi


Acesta trebuie să fie un lucru pe care nu trebuie să-l scapi din vedere, deoarece dacă în familia ta au fost cazuri de boli renale cronice şi tu prezinţi un risc mai mare de a suferi de o boală de rinichi. Testul de screening este o prioritate la pacienţii cu risc ridicat de a dezvolta boli cronice de rinchi. Alte teste pentru depistarea timpurie a bolilor cronice de rinichi sunt determinarea creatininei în sânge, calcularea ratei de filtrare glomerulară şi determinarea albuminei din urină.


5. Consumă lichide şi mănâncă sănătos


Consumul de lichide, cum ar fi apa plată şi ceaiurile din plante medicinale este prioritar pentru sănătatea rinichilor. De asemenea, o alimentaţie echilibrată şi evitarea consumului exagerat de carne/mezeluri pot să-ţi protejeze rinichii de boală.


6. Sănătatea rinichilor: Evită sedentarismul!


Activitatea sportivă îţi poate îmbunătăţi funcţiile rinichilor şi îi protejează de boli.


Statistici: Bolile cronice de rinichi în România


În România, specialiștii sunt de părere că ne confruntăm cu o creștere a prevalenței tulburărilor cronice de rinichi, pe de o parte, și cu o tendință de subdiagnosticare a acestora, pe de altă parte.

“Situaţia bolilor cronice de rinichi este una îngrijorătoare. În România se înregistrează un ritm prea rapid de creştere a numărului bolnavilor de rinichi ce sunt trataţi prin dializă, în comparaţie cu alte ţări europene. Românii trebuie să conștientizeze faptul că a avea grijă de rinichii noștri trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Punctele esenţiale pentru prevenirea şi tratarea cu succes a bolilor de rinichi îl constituie diagnosticarea şi tratarea timpurie. Consecinţele ignorării bolilor cronice de rinichi sunt extrem de grave. Reducerea progresivă a capacităţii funcţionale a rinichiului duce, în final, la necesitatea dializei sau chiar a transplantului renal ”, a declarat prof.univ. dr. Mihai Voiculescu, șef Clinica de Nefrologie și Medicină Internă, Institutul Clinic Fundeni.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro