Astmul și tusea induse de exerciții fizice
Sănătate · Medicina preventiva / 16.10.2018

Nimic nu-ți poate reduce avântul după un antrenament reușit precum astmul și tusea induse de exercițiile fizice. Află de ce antrenamentul îți poate afecta respirația.

Diagnosticată drept bronhoconstricție, tusea din timpul antrenamentelor poate fi extrem de deranjantă. Efortul depus și exercițiile realizate pot fi periclitate de tusea care apare pe neașteptate. 
Astmul și tusea induse de exercițiile fizice apar ca urmare a îngustării temporare a căilor respiratorii ca răspuns la efortul care crește ritmul bătăilor inimii. „Aerul pătrunde mai greu în plămâni în timpul exercițiilor fizice, iar respirația poate fi îngreunată. În scurt timp poate apărea tusea și energia se va diminua”
, explică dr. Jonathan Parsons, de la Univeritatea din Ohio.
Simptomele sunt foarte similare cu cele ale astmului, de aceea uneori bronhoconstricția primește și denumirea de astm cauzat de antrenamente, deși nu este o afecțiune permanentă. În timp ce astmul poate fi agravat de factori multipli cum sunt polenul, praful, mucegaiul, părul de animale sau viruși, bronhoconstricția apare numai ca urmare a exercițiilor fizice. 
Majoritatea persoanelor diagnosticate cu astm se vor confrunta și cu bronhoconstricție dacă merg la sală, dificultățile de respirație apărând des în timpul efortului. Astmul sau tusea induse de exercițiile fizice, cu simptome limitate numai la acest intervale, afectează aproximativ 15% din populație. Din acest motiv este esențial să recunoști simptomele specifice și să știi ce măsuri trebuie să iei pentru a te simți mai bine.

 
Care sunt simptomele?

Această afecțiune este similară cu alte probleme de sănătate legate de căile respiratorii. Astfel, manifestările pot include respirația întretăiată, senzația de presiune la nivelul pieptului, wheezing-ul și dificultăți de a inspira adânc. De asemenea, pot apărea disconfortul la nivelul abdomenului și impresia că rezistența fizică s-a diminuat. Gravitatea simptomelor variază de la ușoară la moderată, dar în unele cazuri simptomele pot deveni severe, fiind necesar să te oprești din activitate pentru a putea respira din nou.
În cazuri mai rare poate fi necesar să primești îngrijiri din partea medicului pentru a te simți mai bine.

 
Când apar astmul sau tusea induse de exercițiile fizice?

De obicei bronhoconstricția apare după 10-15 minute de la începutul atrenamentului. Orice tip de exerciții care accelerează ritmul bătăilor inimii poate cauza această problemă, dar apare mult mai des în cazul atleților care defășoară antrenamente solicitante, în special de alergare sau înot. De asemenea, această tuse și problemele de respirație pot apărea și după runde de exerciții scurte, dar foarte intense, fără intervale de odihnă.
Tipul de aer din jurul tău are un rol de bază în declanșarea sau prevenirea simptomelor. Acest tip de astm apare mai des în momentele în care gradul de umiditate este foarte redus, în special în zilele reci de iarnă. Acesta ar putea fi motivul pentru care rămâi adesea fără aer când alergi iarna în aer liber, chiar dacă îți place aerul proaspăt și rece.
„Plămânii nu tolerează aerul foarte uscat. Căile respiratorii se modifică pentru a restabili gradul necesar de umiditate, dar acest lucru cauzează o deshidratare. În consecință căile respiratorii se pot irita, apărând îngustarea lor sau constricția, însoțite de lipsa de aer, tusea și imposibilitatea de a respira profund”, potrivit dr. Parsons.

 
Ce poți face?

Poți lua câteva măsuri practice pentru a preveni disconfortul și problemele de respirație. Specialiștii îți recomandă să te antrenezi în interior în sezonul rece pentru a evita contactul cu aerul de o temperatură foarte scăzută. De asemenea, rezervă-ți intervale de odihnă între diferite seturi de exerciții, iar la începutul antrenamentului nu uita de stretching.
Dacă simptomele se agravează trebuie neapărat să te programezi la un consult de specialitate și să iei pauze când simți că nu mai poți continua.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro