Broccoli: leguma femeilor. De ce trebuie să o consumi mai des
Sănătate · Medicina preventiva / 28.11.2019

Te-ai întrebat până acum de ce, pe măsură ce te apropii de menopauză, ți se recomandă tot mai frecvent să consumi broccoli? Nu este vorba numai despre fibre sau numărul redus de calorii. Supranumit „leguma femeilor”, broccoli joacă un rol esențial în eliminarea dezechilibrelor hormonale, reducerea riscului de osteoporoză și prevenirea cancerului.

Poate ai nevoie de multă voință pentru a-l consuma sau, din contră, apare des în rețetele pe care le pregătești. Broccoli determină reacții mixte datorită culorii și aromei, dar de îndată ce vei află beneficiile pe care le asigură consumul frecvent precis vei dori să-l integrezi în cât mai multe feluri de mâncare. 
Estrogenul este esențial pentru sănătatea sistemului reproducător feminin și menținerea densității osoase. Contează foarte mult să obții echilibrul care favorizează sănătatea întregului organism, iar broccoli este o legumă foarte importantă în cadrul unui plan de alimentație care previne efectele nedorite. Este denumit adesea „leguma femeilor” pentru că asigură metabolizarea optimă a hormonilor și previne excesul de estrogen.

 
Când apar dezechilibrele de estrogen?

Obezitatea, stresul sau expunerea la xenoestrogeni (pesticide, produse din plastic încălzit la temperaturi ridicate, carnea care nu este organică, produsele cosmetice, aditivii alimentari și produsele procesate cu un conținut ridicat de uleiuri vegetale) determină creșterea nivelului de estrogen. Efectele negative sunt foarte puternice în cazul xenoestrogenilor pentru că acționează similar cu estrogenul produs de organism, dar provoacă un exces care va favoriza oboseala cronică, reducerea masei musculare, simptomele premenstruale severe, creșterea în greutate aparent fără motiv, bufeurile, manifestările alergice, osteoporoza sau depresia.
Estrogenul reprezintă o categorie de hormoni care cuprinde estradiolul, estronul și estriolul. Foarte multe țesuturi au receptori de estrogen, printre care organele reproducătoare, colonul, sânii, vezica urinară, ficatul, creierul și pielea.
Numai estrogenul liber circulă în sânge și poate afecta organele menționate. Estrogenul este metabolizat și suferă schimbări în interiorul organismului, iar în acest punct intervine și rolul benefic pe care îl are broccoli asupra nivelului de hormoni. Unele produse secundare ale estrogenului pot fi toxice sau cancerigene, în timp ce altele vor oferi protecție sporită.

 
Cum acționează leguma femeilor asupra estrogenului?

Există 2 forme de estrogen considerate cancerigene și anume Estron 16a OH și Estron 4-OH. Nu ai de ce să crezi, însă, că estrogenul este nociv sub orice formă. Compușii Estradiol 2-OH și Estron 2-OH oferă protecție organismului și stopează efectele nocive ale componentelor toxice de estrogen. În cazul unui diagnostic de cancer la sân, ovarian sau cervical nivelul de Estron 16a OH va fi ridicat, în timp ce valoarea compusului Estron 2-OH va fi foarte redusă. 
De asemenea, nivelul de Estron 16a OH va fi mai ridicat pentru femeile care au parte de un sindrom premenstrual cu manifestări severe sau care se află în perioada de perimenopauză.
Broccoli corectează aceste probleme care se pot agrava rapid prin stimularea producției de estrogen „bun”, cum este denumit Estronul 2-OH, ameliorând raportul față de estrogenul nociv. Componentele create de estrogenul cu rol negativ accentuează durerea și crampele, în timp ce consumul frecvent de broccoli reduce intensitatea simptomelor neplăcute.

 
Nivelul de durere dinaintea sau din timpul menstruației poate deveni un ghid pentru tine

Durerea nu reprezintă un motiv să te grăbești să iei analgezice puternice, ci trebuie să conștientizezi că ar putea fi vorba despre un nivel ridicat de estrogen nociv. Dacă un consum zilnic de 1-2 porții de broccoli reduce aproape complet durerea este un semn clar că organismul tău produce mai mult estrogen util, care te protejează de problemele grave de sănătate. În concluzie broccoli crește producția de Estron 2-OH, fiind un element de bază al meniului zilnic pentru femei.

 
Indole-3-carbinol și riscul de cancer

Deși se știe că anumite gene favorizează creșterea nivelului de Estron 16a OH, insulina și factorul de creștere au un rol major în procesul de declanșare a cancerului. Broccoli conține un compus numit indole-3-carbinol, care modifică în mod pozitiv capacitatea celulelor de a utiliza insulina, precum și evoluția factorului de creștere. O dietă care conține broccoli reprezintă o terapie eficientă pentru protecția țesuturilor cu receptori de estrogen, dar și o metodă simplă de a preveni diabetul și bolile cardiace.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro