Foto: dr Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, Centrul Medical ProVita - Diagnostic și tratament

Ce importanţă are alimentaţia şi ce trebuie să mâncăm?


Alimentația are un rol important în construirea unui sistem imunitar puternic, de aceea nutriționiștii ne sfătuiesc să adoptăm mese bogate în fructe și legume, surse importante de fitonutrienți, vitamine și minerale (vitamina A, vitamina C, vitamina E, zinc, seleniu, magneziu, potasiu). În plus, proteinele, prin conținutul lor în aminoacizi esenţiali și semi-esențiali, sunt cărămizile de la temelia unei imunități de bună calitate. Nu în ultimul rând, vitamina D are un rol vital în combaterea infecțiilor, în absorbția calciului și menținerea unui sistem imunitar sănătos.


“Usturoiul (prin alicină) și ceapa sunt alimente speciale, adevărate antibiotice naturale, de aceea se încurajează prezența lor în alimentație încă de la vârste fragede. Ciupercile au capacitatea de a crește producția de anticorpi în organism și sunt o sursă importantă de proteine vegetale de calitate superioară. S-a demonstrat, în plus, că fibrele solubile prezente din abundență în citrice, mere, morcovi, fasole verde și ovăz ajută la scăderea inflamației și la creșterea răspunsului de apărare al organismului împotriva infecțiilor. În mod special trebuie acordată atenție lactatelor - iaurtul și chefirul, prin conținutul lor natural sau îmbogățit în probiotice, sau brânza, prin acidul linoleic conjugat prezent în grăsimea naturală a laptelui, stimulează consistent răspunsul imunitar”, adaugă dr Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, Centrul Medical ProVita - Diagnostic și tratament.



Sfaturile expertului: Cum să-ţi ajuţi corpul să lupte mai uşor!


În afară de alimentație, medicii ne sfătuiesc să urmăm un stil de viață sănătos, care ne poate ajuta să luptăm împotriva deficitului imunitar:

1. Nu fuma;
2. Fă sport;
3. Menține o greutate corespunzătoare (indicele de masă corporală < 25);
4. Mentine tensiunea arterială la valori normale < 139/ 79 mmHg;
5. Bea alcool cu moderație (< 10 ml alcool de 2 - 3 ori pe săptămână);
6. Dormi corespunzător: copil > 12 ore, adult > 8 ore, vârstnic > 6 ore;

7. Fereşte-te de infecții, păstrând o igienă corespunzătoare;
8. Fă-ţi periodic controale medicale;
9. Vaccinare conform recomandărilor medicale.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro