Sughițul la copii: cauze și remedii naturale
Contracțiile repetate ale diafragmei au drept efect sughițul care uneori pare că nu se mai oprește. Afectează des copiii și apare pe neașteptate, durând câteva minute sau chiar câteva ore. Folosește și tu remediile care te ajută să tratezi sughițul la copii și evită ideile greșite care le pot agrava starea.
Diafragma este mușchiul situat între piept și abdomen care reglează respirația. În momentul în care diafragma se contractă plămânii se expandează și primesc oxigen, iar atunci când diafragma se relaxează dioxidul de carbon este eliminat din plămâni.
Cum apare sughițul la copii?
Lucrurile care pot cauza contracțiile involuntare ale diafragmei sunt:
- înghițirea unei cantități excesive de aer;
- porțiile prea mari de mâncare;
- consumul de sucuri acidulate;
- schimbarea bruscă a temperaturii corpului;
- stresul sau emoțiile puternice;
- entuziasmul intens.
Spasmul care afectează diafragma poate cauza închiderea bruscă a corzilor vocale, ceea ce provoacă intrarea rapidă a unui flux de aer în plămâni. Reacția în lanț va avea drept efect sonor sughițul. Potrivit specialiștilor, sughițul la copii apare foarte frecvent pentru că sunt mult mai vulnerabili decât adulții în această privință. „Mecanismele de control și echilibrare a reflexelor nu sunt încă stabilizate în cazul copiilor, iar impulsurile primite de sistemul nervos pot cauza o stare de confuzie în organismul lor”
, explică dr. Christopher Hobbs, medic pediatru.
Ce remedii poți folosi pentru a trata sughițul la copii?
De obicei sughițul dispare de la sine după câteva minute, dar există și câteva remedii simple pe care le poți folosi pentru a-ți ajuta copilul să-și revină.
Iată cum trebuie să procedezi:
1. Dă-i să bea apă rece
Înghițiturile mici de apă rece vor calma diafragma iritată și favorizează revenirea la ritmul ei normal de funcționare.
2. Aplică o presiune ușoară la nivelul abdomenului superior
Este foarte util să apeși ușor pe stomacul copilului folosind mișcări rapide, orientate în jos. Cronometrează atent fiecare mișcare și acționează exact când sughiță.
3. Ceai de mușețel, mentă sau fenicul
„Mușețelul, menta și feniculul sunt remedii sigure pentru copii, care relaxează spasmul de la nivelul diafragmei. Poți folosi o pipetă sau o linguriță foarte mică pentru a-i da copilului ceai și a calma sughițul”, recomandă dr. Hobbs.
4. Învață copilul să se concentreze pe respirație
„O altă modalitate pentru a opri sughițul este să-i spui copilului să respire adânc pe gură exact în momentul în care simte că va sughița. În acest mod spasmul creat asupra diafragmei va fi neutralizat”, spune dr. Hobbs.
5. Gâdilă-l
Iată o soluție mult mai plăcută decât sperieturile care se recomandă uneori pentru a vindeca sughițul. „Dacă îl gâdili copilul nu se va mai concentra excesiv pe sughiț și de obicei este suficient pentru a face să dispară acest inconvenient”, spune dr. Hobbs.
Ce să nu faci?
Există și anumite idei greșite pe care trebuie să le eviți. Nu aplica următoarele variante, indiferent cât de des le-ai auzit:
1. Nu-i da copilului apă cu piper sau ardei iute
„Preparatele picante pot elimina sughițul în unele cazuri, dar în majoritatea situațiilor agravează disconfortul. Copiilor nu le place deloc ardeiul iute și ai putea accentua starea de supărare, făcându-i chiar să se teamă de sughiț dacă apelezi la acest remediu”, spune dr. Hobbs.
2. Nu-ți speria copilul
„Chiar dacă se vehiculează des ideea că o sperietură oprește imediat sughițul nu are niciun sens să-ți traumatizezi copilul. Mai bine mizează doar pe elementul de surpriză, în loc să agravezi panica pe care o poate simți când sughițul persistă”, spune dr. Hobbs.
3. Nu pune copilul să bea stând cu capul în jos
„Și consumul băuturilor cu capul în jos este un remediu popular pentru sughiț, dar are un risc ridicat de sufocare pentru copii, așa că evită-l complet”, avertizează dr. Hobbs.