Protejeaza-ti ochii de soare
Sănătate · Oftalmologie / 30.05.2006

Nu mai este nici un secret ca, pe cata voie buna aduce soarele, pe atat este de nociv pentru sanatatea pielii si a ochilor tai.

Expunerea la razele UV ale soarelui poate cauza numeroase afectiuni in zona ochilor, cum ar fi:

  • cataracta;
  • degenerarea maculara;
  • arsuri la nivelul corneei;
  • tumori benigne;
  • retinopatie;
  • cancer.

Un studiu recent arata ca, persoanele care si-au petrecut in adolescenta patru - cinci ore in soare in fiecare zi pe perioada verii, sunt supuse unui risc de pana la 50% mai mare sa se imbolnaveasca de degenerare maculara.

De asemenea, persoanele care lucreaza in aer liber, cele care au ochi deschisi la culoare sau cele carora li se administreaza anumite medicamente - cum ar fi sulfonamida, tetraciclina, fenotiazina, psoralen sau alopurinol - sunt cele mai afectate de razele ultraviolete provenite de la soare.


In lume, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista 16 milioane de oameni care si-au pierdut vederea din cauza cataractei, din care 20% au dobandit boala in urma expunerii la razele UV ale soarelui.

Afectiuni ale ochiului legate de expunerea la soare

Cataracta. Aceasta afectiune se dezvolta atunci cand lentila naturala a ochiului tau se decoloreza si iti este dificil sa mai focalizezi. Atunci cand esti copil, lentila este clara, dar cu timpul devine din ce in ce mai incetosata. Lentila absoarbe majoritatea razelor UV daunatoare si iti protejeaza retina. Astfel ca este important sa porti ochelari de soare protectori atunci cand esti tanar sau chiar de copil.


Degenerarea maculara. Macula este centrul functional al retinei folosit atunci cand citesti sau te uiti la televizor si care este foarte sensibil la lumina. Degenerarea maculara este cea mai intalnita cauza de pierdere a vederii survenite la varsta a treia si este cel mai des intalnita la oameni care au irisul deschis la culoare.

Cancer. Cu totii stim ca, daca am suferit arsuri solare in copilarie, suntem supusi unui risc mai mare de a avea melanom la nivelul pielii. Acest lucru este adevarat si pentru tumorile din zona ochilor. Cu toate ca tipurile de cancer la ochi sunt foarte rar intalnite, sunt descoperite din ce in ce mai multe cazuri de celule canceroase in pleoapa superioara, precum si cazuri de melanom la nivelul conjunctivei.



Cum iti protejezi ochii?

  • Nu sta prea mult in soare pe perioada verii. Razele solare sunt mai puternice intre 10 dimineata si 4 dupa-amiaza. Pe cat posibil, nu sta in soare intre aceste ore, mai ales cu capul descoperit si ochii neprotejati de ochelari speciali.

  • Stai la umbra. Umbra este o sursa buna de protectie, dar tine bine minte ca umbrelele, copacii si alte astfel de structuri nu iti ofera o protectie 100% pentru ochii tai.

  • Poarta o palarie cu boruri largi care sa iti protejeze atat ochii, cat si urechile, fata si ceafa.

  • Poarta ochelari de soare care sa iti protejeze vederea in proportie de 99-100%. Verifica intotdeauana eticheta cand iti cumperi ochelari

  • Evita solarul. Lampile de la solar sunt foarte periculoase pentru ochi. In general, este cel mai bine sa eviti sursele artificiale de raze UV.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro