Cancerul la sân. Când şi cum se face autopalparea. Sfaturile unui expert
Autopalparea sânilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenţie a cancerului mamar. Află de la un expert când trebuie să palpezi sânii şi cum se face corect autoexaminarea.
Cancerul la sân se află pe locul doi ca incidenţă în rândul femeilor, imediat după cancerul de piele, avertizează specialiştii. Dr. Kemal Raşa, medic specializat în chirurgie generală de la Clinica Anadolu din Turcia, spune că 1 din 8 femei dezvoltă cancer de sân în prezent, astfel că diagnosticarea timpurie este foarte importantă. Aceasta poate să fie cel mai important pas spre vindecare.„Riscul de a dezvolta cancer de sân creşte odată cu înaintarea în vârstă. Femeile trebuie să să-şi examineze lunar sânii prin autopalpare, iar după vârsta de 40-50 de ani să meargă la consult medical cu regularitate”,
Ce factori pot să influenţeze apariţia bolii?
Printre cei mai importanţi factori care pot să influenţeze apariţia bolii se numără:
- vârsta
- istoricul familial
- terapiile iradiante
- afecţiunile pre-maligne ale sânului.
Când şi cum se face autopalparea sânilor?
Problema pe care o întâmpină majoritatea femeilor este aceea de a nu cunoaşte cu exactitate cum se face această autopalpare, când este cel mai potrivit să fie făcută şi ce anume trebuie să simţi ca să-ţi dai seama că ceva nu este în regulă. Toate aceste probleme sunt lămurite de specialistul de la Clinica Anadolu, astfel că iată care sunt paşii pe care trebuie să-i respecţi:
1. Examinarea sânului prin autopalpare se face lunar, în a zecea zi a ciclului menstrual, atunci când sânii nu mai sunt tensionaţi.
2. Pentru a observa posibile modificări la nivelul sânului este necesară palparea sânului stând în poziţia întins şi aplicând o simplă apăsare, dar cu mişcări diverse, pe toată suprafaţa sânului, timp de 5-7 minute.
3. Orice modificare apărută la nivelul sânului trebuie investigată. Nodulii mamari pot semnala o afecţiune, însă poate fi vorba şi de una benigna.
4. Reţine că în faze avansate, cancerul de sân se manifestă şi prin pigmentări ale pielii, noduli axilari, fluid care se scurge din sân sau retracţii ale pielii.
Ce alte metode de prevenţie există?
După vârsta de 40 de ani este recomandată examinarea anuală realizată de medicul chirurg, mamografia şi ecografia, explică specialistul. În cazul în care istoricul familial este unul cu risc este de preferat ca această examinare să fie făcută mai frecvent.
Atunci când structura sânului împiedică formarea unei imagini clare dintr-o mamografie, specialistul spune că se apelează la ajutorul rezonanţei magnetice.