Cele 12 reguli care te ajută să previi cancerul
Este una dintre cele mai înspăimântătoare boli, însă modul în care ne hrănim are o importanță crucială. Specialiștii sunt de părere că aceste reguli te ajută să previi cancerul.
Chiar dacă s-au făcut nenumărate studii în această direcție, nu se poate spune cu exactitate că un anumit aliment sau altul ar putea să facă minuni, prevenind apariția cancerului. Însă, prin asocierea mai multor alimente care conțin substanțe protectoare, se pare că efectul devine mai puternic asupra corpului, oferindu-i o protecție împiedicând apariția inflamațiilor.
Potrivit Institutului American de Cercetare a Cancerului, una dintre cele mai importante reguli pe care o putem urma este aceea de a umple trei sferturi din farfurie cu legume și verdețuri, lăsând doar un sfert din farfurie pentru proteinele de origine animală. Pe baza acestei reguli, specialiștii au formulat câteva dintre cele mai importante sfaturi de care putem să ținem cont ca să protejăm corpul de boli grave.