Alunitele si soarele

Numărul de persoane cu cancer de piele este tot mai ridicat


În ciuda numărului tot mai mare de persoane diagnosticate cu cancer cutanat, doar 27,3 la sută dintre români cred că acesta este frecvent. Mulți pacienți acceptă tratamentul, însă ajung târziu la medic. Trebuie să ştii că la nivel general, din totalul de cancere care apar la om, o a treia tumoră este un cancer cutanat, avertizează medicul.

“Carcinoamele bazocelulare numite și epitelioame bazocelulare sunt cel mai răspândite, fiind frecvent întâlnite pe pielea expusă la lumină de-a lungul vieții. Urmează carcinoamele spinocelulare care apar pe mucoase, buza inferioară fiind cea mai afectată dar și pe zone iradiate, ulcerații cronice sau pe zone fotoexpuse cronic. Melanomul malign este a treia tumoră importantă și destul de frecvent întâlnită având o evoluție gravă, mortală, dacă nu e depistată la timp”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer. 

Cele mai bune metode de protecţie împotriva cancerului de piele


1. Nu sta la soare toată ziua şi fără să foloseşti o cremă cu factor de protecţie solară.
2. Fă anual un control de rutină la medicul dermatolog pentru a investiga aluniţele.
3. Evită solarul și lămpile de bronzare artificială.
4. Poartă îmbrăcăminte care să te protejeze de soare, inclusiv o pălărie cu borurile largi, pantaloni lungi, bluză cu mânecă lungă şi ochelari de soare cu filtru UV.
5. Deodorantele, cosmeticele si parfumurile pot determina reacţii alergice la soare, astfel aplicarea acestor produse ar trebui evitată când eşti la plajă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro