Modalități naturale prin care poți rezolva durerile de spate
Sănătate · Ortopedie / 02.02.2018

Durerile de spate reprezintă o afecțiune comună, care afectează cel puțin opt din zece persoane. Printre cei mai des întâlniți vinovați se numără postura incorectă a coloanei, obezitatea, stresul psihologic, osteoporoza și bolile interne precum pietre la rinichi, infecții și cheaguri de sânge.

După ce au ignorat durerea la început, mulți oameni apelează la analgezice pentru a-și continua viața de zi cu zi fără durerile de spate. Însă iată câteva modalități naturale prin care poți trata durerile de spate!

Cum poți scăpa de durerile de spate?


Prevenirea și tratarea durerilor de spate sunt posibile și fără intervenția medicamentelor. Poți ajunge la baza problemei prin schimbări ale stilului de viață și prin aplicarea unor remedii dovedite științific. 

1. Yoga


Posturile triunghi, cobră, pisică și pod din yoga sunt asane incredibil de benefice pentru prevenirea, precum și pentru vindecarea durerilor de spate în mod sigur. Cercetările au arătat că yoga poate reduce severitatea durerilor cronice inferioare ale spatelui, crește nivelul serotoninei, spori sănătatea mentală și promova o calitate mai bună a somnului. De asemenea, yoga reduce și nevoia medicamentelor de durere.

2. Terapie cu sare


Sarea Epsom are o valoare terapeutică mare pentru durerile de spate. Un compus de magneziu și sulf, care este ușor absorbit în organism, amestecat în apa de baie împreună cu picături de ulei esențial de levănțică sau yang ylang, s-a dovedit a îmbunătăți circulația sângelui. Sarea de baie este perfectă și pentru a relaxa spasmele musculare, calma nervii și ameliora durerea.

3. Terapie prin masaj


Multe persoane își doresc să aplice presiune pe punctele lor dureroase. Atunci când utilizezi un instrument, un dispozitiv sau mâinile altei persoane, masajul poate aduce o imensă ușurare în zonele dureroase, iar cercetările arată că terapia prin masaj este extrem de benefică pentru persoanele care suferă de dureri de spate în mod special. De exemplu, într-un studiu pentru adulții care sufereau de durere a părții inferioare a spatelui, participanții au beneficiat de terapie prin masaj de două ori pe săptămână, în ședințe de câte 30 de minute, timp de cinci săptămâni. Aceștia au dezvăluit că durerile au fost ameliorate și că s-au simțit mai puțin depresivi și anxioși și, de asemenea, că au dormit mai bine. 

4. Terapie prin frig


Terapia prin frig a început să fie din ce în ce mai populară în ultimii ani. Acest tip de tratament folosește pachete de gheață, masaj cu gheață sau brize de aer rece pentru a reduce temperatura pielii și a țesuturilor. Rezultatul este o scădere a activării receptorilor de durere de-a lungul corpului, care transmit semnalele de durere către creier.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro