O interventie medicala in premiera in Romania a avut loc sambata aceasta, la Centrele de Excelenta ARES. Un pacient in varsta de 70 de ani, diagnosticat cu anevrism de aorta de 21 de cm si cu o dilatare maxima de 8.2 cm, o dimensiune uriasa pentru o astfel de afectiune, a fost salvat datorita unui stent creat special prin tehnologia 3D cu constructie prin nano-laser.
Stentul, construit de catre o echipa de bioingineri prin nanotehnologie, pe anatomia specifica a pacientului, a fost utilizat pentru prima oara in Romania in urma interventiei sustinuta de catre echipa medicala multidisciplinara formata din: Dr. Rares Nechifor, medic primar radiolog, Dr. Rolf Dammrau, medic chirurg cardiovascular, Col. Dr. Ionel Droc, medic primar chirurgie vasculara.
“Fabricarea stentului a durat patru saptamani si a fost facut special pentru acest pacient. Acesta este un pas important pentru medicina personalizata. Prin aceasta procedura, medicina va evolua, dispozitivele medicale vor fi produse in functie de particularitatile medicale si anatomice ale fiecarui pacient in parte. Interventia a fost una de complexitate crescuta, fiind necesare 8 ore si jumatate pentru a fi finalizata cu succes. Pacientul a fost supus operatiei sambata, iar luni va fi externat.”
“Este cu siguranta cel mai complex caz de corectie a anevrismului de aorta din Romania pana in prezent. Complexitatea cazului o reprezenta anevrismul de aorta de dimensiuni mari (dilatare maxima de 8,2 cm) care incepea de la originea ambelor artere iliace, afectand totodata conexiunea ambelor artere renale, artera mezenterica superioara si trunchiul celiac. Anevrismul de aorta se intindea pe o lungime de 21 cm. Avand in vedere structura si modelul stenturilor existente pe piata medicala, nu a fost posibila rezolvarea minim invaziva, pentru a nu obstructiona complet aceste patru artere importante. De aceea, urmand o conduita terapeutica inovatoare, a fost creat acest stent care i-a salvat viata pacientului.”
Aceasta este cea de-a noua premiera medicala a Centrelor ARES in cinci ani de activitate.