Analize teleghidate
Sănătate · Stiri / 28.06.2007



Un nou dispozitiv de colonoscopie, care va fi valabil de la anul in toata Europa, ar putea sa creasca numarul investigatiilor colonului, apreciaza cercetatorii germani.

Comparativ cu dispozitivul folosit in prezent, acesta este mult mai flexibil si nu apasa pe intestinul gros, evitand posibilele raniri accidentale.

Drept urmare, pacientii vor fi mai dispusi sa-si faca o astfel de investigatie, adauga cercetatorii de la Charite University Hospitals din Berlin, citati de publicatia „Daily Mail”. Dispozitivul este ghidat cu ajutorul unei telecomenzi si se deplaseaza pe rotite minuscule.



Rotile reduc din presiunea asupra intestinului

Noul colonoscop, creat de firma Invendo Medical, a fost deja aprobat in Europa si se asteapta sa fie valabil in spitale de la anul, arata publicatia „Daily Mail”.

Dispozitivul de colonoscopie este format dintr-un corp intern, un endoscop care poate fi impins pe intestin pentru a vedea anumite structuri si un invelis exterior.

Medicii il pot ghida cu ajutorul unei telecomenzi cu maner inainte sau inapoi. La atingerea unui buton de pe telecomanda, sunt activate roti minuscule pe suprafata dispozitivului.


Acestea „apuca” partea interioara a invelisului si imping dispozitivul in colon, impreuna cu endoscopul din interior. Rotile minimalizeaza presiunea exercitata asupra peretilor intestinului.

Varful dispozitivului, de care este atasata o minicamera, poate fi miscat in orice directie cu ajutorul telecomenzii. Camera trimite imagini cu interiorul colonului catre un monitor.

Disconfort minim, in 90% dintre cazurile investigate

Un studiu realizat de cercetatorii germani de la Charite University Hospitals din Berlin a aratat ca dispozitivul produce un disconfort foarte mic, chiar daca nu se face anestezie. 90% dintre persoanele investigate au spus ca simt doar un mic disconfort sau chiar deloc.


„Aceste rezultate sunt incurajatoare. Noua tehnologie ar putea creste numarul pecientilor care isi fac o astfel de investigatie. Multi pacienti se tem sa-si faca o colonoscopie tocmai din cauza durerii si a anesteziei”, considera profesorul Thomas Rosch, de la Charite University Hospitals din Berlin, conducatorul studiului.

Drept urmare, oamenii de stiinta apreciaza ca va creste si numarul cazurilor cu afectiuni de colon diagnosticate in stadii incipiente. Noul colonoscop nu poate fi folosit decat o data, astfel ca investigatiile facute cu ajutorul lui ar putea avea un pret mai mare decat cele traditionale.


Preturi

Analiza clasica a colonului costa 230 lei

Colonoscopia este o investigatie folosita pentru detectarea cancerului de colon (intestin gros) sau a bolii Crohn (o afectiune inflamatorie ce afecteaza in special intestinul gros).

Investigatia mai este folosita pentru a afla care e cauza anumitor simptoame de la nivelul intestinului gros sau a durerilor de stomac. Colonoscopul obisnuit este format dintr-un tub semirigid cu o minicamera la varf.

„Colonoscopul traditional produce durere. De aceea, pentru confortul pacientului, se face o anestezie care tine aproximativ o jumatate de ora”, spune medic Adina Croitoru, oncolog la Institutului Fundeni.

Colonoscopii traditionale se pot face in toate sectiile de gastroenterologie din tara, cu trimitere de la medicul specialist. La un cabinet particular, o colonoscopie costa aproximativ 230 de lei.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro