Cele mai răspândite tipuri de cancer din România. O nouă statistică îngrijorătoare
Numărul cazurilor de cancer colorectal a înregistrat cea mai mare creștere din 2012 până acum, în timp ce în cazul cancerului de sân apare o ușoară scădere a incidenței față de 2012.
În România, în anul 2018, se înregistrează un număr de 83.461 cazuri noi de cancer, în condițiile în care 50.902 români își pierd viața din cauza cancerului.
GLOBOCAN (Global Cancer Observatory, platforma internațională cu cele mai actualizate cifre despre cancer din lume) a publicat recent date statistice noi pentru România, după o pauză de șase ani.
Comparat cu ultimul raport Globocan din 2012, cifrele arată că procentul incidenței, dar și cel al mortalității legate de cancer, au crescut în România. Astfel, incidența primelor 10 cele mai frecvente tipuri de cancer a crescut cu aproximativ șase procente fața de 2012, în timp ce mortalitatea a crescut cu aproape cinci procente.
Cea mai mare incidență în România continuă să o aibă cancerul de plămâni (13,6%), urmat îndeaproape de cancerul colorectal (13,3%) și de cancerul de sân (11,5%). Următoarele cancere, ca incidență, sunt cancerul de prostată (7,2%), cancerul de vezică urinară (4,7%), cancerul de stomac (4,4%), cancerul de ficat (4,3%), cancerul de col uterin (4,1%), cancerul de pancreas (3,8%) și cancerul de uter (3%).
Acestea sunt cele 10 tipuri de cancer cu cea mai mare incidență în România și ele reprezintă aproape 70% din totalul cazurilor de cancer. Numărul cazurilor de cancer colorectal a înregistrat cea mai mare creștere din 2012 pana acum, în timp ce în cazul cancerului de sân apare o ușoară scădere a incidenței față de 2012.
Cancerul de plămâni este responsabil de aproximativ 30% dintre decesele cauzate de cancer în România. Este urmat de cancerul colorectal (aprox. 17% dintre decese), cancerul de sân (aprox. 10%), cancerul de ficat și cancerul de stomac (aprox. 9% fiecare) si cancerul de pancreas (aprox. 8%). Mortalitatea în cazul cancerului de sân, însă, a scăzut la aproape jumătate față de 2012.
Cancerul este principala cauză de deces la nivel mondial, în anul 2018 fiind estimate 9,6 milioane de decese cauzate de această boală.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cele mai răspândite tipuri de cancer la nivel mondial în 2018 sunt:
Cancerul de plămâni (2,09 milioane de cazuri)
Cancerul de sân (2,09 milioane de cazuri)
Cancerul colorectal (1,80 milioane de cazuri)
Cancerul de prostată (1,28 milioane de cazuri)
Cancerul de piele (1,04 milioane de cazuri)
Cancerul de stomac (1,03 milioane de cazuri)
Principalele tipuri de cancer care duc la deces sunt cancerele de:
Plămâni (1,7 milioane de decese)
Colon (862.000 de decese)
Stomac (783.000 de decese)
Ficat (782.000 de decese)
Sân (627.000 de decese)
GLOBOCAN (Global Cancer Observatory) este o platformă web interactivă care publică statistici internaționale despre cancer, folosind cele mai noi date ale insitutelor locale de statistică. Este un proiect al Agenției Internaționale pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).