Ministrul Sănătăţii: Starea copiilor internaţi la Spitalul Marie Curie, în evoluţie pozitivă
Starea celor şapte pacienţi se îmbunătăţeşte progresiv, patru dintre aceştia continuă tratamentul sub formă de dializă, doi dintre ei fiind cu evoluție din ce în ce mai bună, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
Ceilalţi trei copii continuă tratamentul de recuperare în insuficiența renală acută. În cazul copilului internat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, autorităţile au subliniat că acesta se află în stare de sănătate bună, însă nu există elemente care să lege acest caz de cele înregistrate în judeţul Argeş.Potrivit oficialilor Ministerului Sănătăţii, nu există elemente care să confirme legătura dintre cazuri.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că este necesară înfiinţarea a două registre, unul de boli transmisibile și evenimente neașteptate și al doilea de complicații asociate îngrijirilor medicale, care să fie înființate în spitalele publice, dar și în cele private. Acestea vor fi verificate săptămânal de reprezentanții desemnați ai direcțiilor de sănătate publică județene.
“Am avut astăzi şi o vidoconferinţă cu toate DSP-urile în care am revenit asupra legislaţiei care există, dar trebuie aplicată. Însă este vorba şi despre o problemă de comunicare şi responsabilitate. Vom face controale încrucişate care vor fi cordonate direct de la Minsterul Sănătăţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
Ministrul a precizat că aceste controale vor demara din data de 10 martie, iar de coordonare se va ocupa domnul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Victor Strâmbu.
Ancheta ECDC, coordonată de experţii străini aflaţi în România, se află în derulare.