Oamenii de știință americani cred că o moleculă de zahăr, Neu5Gc, care se găseşte în carnea de vită, de porc şi de miel, e resposabilă pentru apariția cancerului
Doctorul Ajit Varki, de la Universitatea California, San Diego, care a condus cercetarea, a declarat că fenomenul legat de Neu5Gc este unul fără precedent. "În acest caz, molecula de zahăr străină acţionează precum un cal troian. Devine parte a celulelor organismului. Când organismul reacţionează la arahide sau la alte substanţe care produc alergii, reacţionează de fapt la o substanţă străină. Acesta este primul exemplu privind un compus despre care ştim că este străin organismului care este încorporat total de celule, în ciuda faptului că sistemul imunitar recunoaşte această substanţă ca fiind străină", a declarat Varki.
Cercetătorul a spus că Neu5Gc se comporta ca un fel de "benzină aruncată pe foc", adică creşte riscul de cancer, dar nu pare să fie principala cauză a bolii.
În cadrul studiului, savanţii au folosit două grupuri de şoareci, unele animale având în mod natural molecula Neu5Gc în organism, în timp ce cobaii din celălalt grup erau modificaţi genetic pentru a nu avea acest zahăr prezent în mod obişnuit în organism, ca şi în cazul oamenilor. Toţi şoarecii au fost hrăniţi cu alimente care conţineau Neu5Gc, relatează ziarul citat de Mediafax.
Animalele nu au fost expuse contactului cu nicio substanţă canceroasă, lucru care a făcut ca ideea potrivit căreia Neu5Gc este legătura cheie dintre carnea roşie şi cancer să fie şi mai puternică.
"Până acum, toate dovezile care legau Neu5Gc de cancer erau circumstanţiale sau indirecte şi veneau în urma unor experimente oarecum artificiale. Este pentru prima dată când am dovedit că reproducerea situaţiei exacte prezente în cazul oamenilor - ingerarea de Neu5Gc non-uman şi producerea de anticorpi dedicaţi acestei molecule - duce la o creştere a incidenţei spontane a cancerului la şoareci. În cazul oamenilor, dovada clară ar putea fi mai greu de obţinut. Dar, ca o observaţie cu caracter general, acest studiu ar putea explica potenţialele legături dintre consumul de carne roşie şi alte boli exacerbate de inflamaţia cronică, precum ateroscleroza şi diabetul de tip II", a explicat cercetătorul american.
Studiul a fost publicat online în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Foto: Hepta