2. Fructele şi legumele
Pe lângă faptul dovedit că sunt delicioase, se crede despre căpşuni că pot ajuta la albirea dinţilor datorită a două elemente importante pe care le conţin: enzima numită acid malic şi vitamina C. Astringentul găsit în căpşuni ajută la îndepărtarea petelor de pe suprafaţa dinţilor, în timp ce vitamina C spală placa bacteriană, o reţea de proteine, aderentă de suprafaţa dintelui, ce conţine bacterii şi zaharuri.
Multe persoane sunt de părere că şi fructele şi legumele mai tari, precum mărul, respectiv ţelina şi morcovii pot avea efect de albire a dinţilor, comportându-se ca o „periuţă” de dinţi naturală. „Într-adevăr, mestecarea lor îndepărtează excesul de alimente şi bacteriile din cavitatea bucală. Merele conţin şi ele acid malic, substanţă întâlnită şi în căpşuni (şi în produsele pentru albirea dinţilor), care poate îndepărta petele superficiale şi depunerile întâlnite la suprafaţa dinţilor prin accelerarea producţiei de salivă. Cu toate acestea, nu trebuie să ne aşteptăm la rezultatele remarcabile în ceea ce priveşte albirea”, spune medicul Mihaela Dan.
3. Produsele de albire din comerţ
Părerile medicilor sunt împărţite cu privire la eficacitatea produselor de albire disponibile în comerţ. În orice caz, cele sub formă de benzi sunt de evitat, deoarece nu distribuie pastă de albire uniform. Dinţii sunt, de obicei mai puţin albi în apropierea liniei gingiei, loc în care benzile nu pot ajunge. În schimb, utilizarea produselor sub formă de gel poate fi mai potrivită.
4. Uleiul de cocos
O altă metodă controversată de albire a dinţilor o reprezintă clătirea cavităţii bucale cu ulei de cocos. Conform „tratamentului”, uleiul de cocos trebuie ţinut în gură timp de 20 de minute pe zi, de preferinţă, dimineaţa înainte de a mânca, pentru a ajuta la eliminarea plăcii şi bacteriilor din gură. Uleiul de cocos s-a fost dovedit eficient împotriva bacteriilor de tip Streptococcus mutans, care contribuie la apariţia de carii şi boli gingivale, astfel încât poate aduce beneficii sănătăţii orale, însă nu există dovezi ştiinţifice potrivit cărora ar avea şi un efect de albire.
5. Pastele de dinţi cu efect de albire
“Aceste produse disponibile în comerţ nu conţin substanţe chimice cu efect decolorant, ci doar particule abrazive care îndepărtează depunerile superficiale de pe dinţi, făcându-i să pară o nuanţă mai albi, aşa cum se întâmplă şi cu periajul profesional şi air-flow-ul”, explică dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.
Aşadar, diferitele „tehnici” de albire a dinţilor folosite la domiciliu aduc rareori rezultatele dorite, iar în unele cazuri aceste tratamente făcute după ureche pot afecta în mod negativ dinţii şi gingiile. Medicii specialişti subliniază faptul că sănătatea danturii poate fi asigurată în primul rând printr-o bună igienta dentară, prin vizite regulate la stomatolog şi, odată, la 6 luni cu un detartraj şi periaj profesional.
Cea mai buna solutie este albirea in cabinet.