Garantează-ţi zâmbetul în patru paşi!
Odată cu evoluţia rapidă a tehnologiilor şi tehnicilor de lucru din domeniul stomatologiei, implantul dentar a devenit cea mai sigură şi eficientă metodă de remediere şi cosmetizare a dinţilor căzuţi sau afectaţi.
Metodele moderne şi materialele de ultimă oră, cumulate cu expertiza unui medic specializat în implantologie, vă pot garanta un rezultat pe măsură. Un tratament greşit poate atrage cu sine probleme grave şi greu de remediat, iar reluarea tratamentului presupune costuri foarte mari şi o perioadă prelungită de refacere. De aceea,
În cazul unor tratamente, efectele negative pot apărea şi după 1-2 ani de la intervenţie, de aceea este esenţial ca lucrarea să fie efectuată în cele mai bune condiţii, iar pacientul să primească o garanţie din partea clinicii stomatologice.
DENT ESTET, lider în servicii de medicină dentară din România, recomandă ca alegerea clinicii stomatologice şi a medicului potrivit să se realizeze pe baza a patru criterii importante:
1.Experienţa medicului
Numărul de intervenţii implantologice se află în continuă creştere şi din ce în ce mai mulţi stomatologi oferă astfel de servicii, însă este foarte important să te asiguri că medicul la care apelezi dispune de expertiza şi pregătirea necesare pentru realizarea unui tratament reuşit.
2.Garanţia lucrării realizate
Unul dintre aspectele importante pe care trebuie să le iei în considerare atunci când ai nevoie de un implant dentar este garanţia lucrării efectuate. Aşadar, alege o clinică dentară care asigură calitatea procedurii şi oferă un certificat de garanţie pentru procedura realizată. În general, garanţia pentru implanturile dentare acoperă o perioadă de minimum 5 ani, însă există şi implanturi care au garanţie pe viaţă.
3.Detalierea procedurilor efectuate
Înainte de începerea tratamentului asigura-te că medicul curant îţi oferă toate informaţiile de care ai nevoie cu privire la procedură: de la tipul de implant şi durata tratamentului până la riscurile şi implicaţiile pe termen lung. Astfel, ai siguranţa unei intervenţii corecte din partea unui profesionist.
4.Echipamentele şi dotările tehnice
Dacă vrei să te bucuri de tratamente de cea mai bună calitate, minim invazive, cu rezultate în cel mai scurt timp, optează pentru clinicile care dispun de aparatură de actualitate şi de tehnologii aliniate la cele mai înalte standarde.
Echipa de medici implantologi DENT ESTET a urmat cursuri de specializare atât în ţara cât şi în străinătate, în cadrul celor mai importante congrese tematice, şi este constant implicată în training-uri în vederea perfecţionării profesionale.
Datorită calităţii actului medical şi a echipamentelor folosite, pacienţii care apelează la un implant dentar beneficiază de o garantie cu o perioadă mare de asigurare a lucrării efectuate.
Află mai multe informaţii pe site-ul clinicii.