Care sunt riscurile acestei proceduri?
Fațetele sunt rezistente și durabile. Nu se pătează, nu irită gingia și, prin suprafața lucioasă, nu permit acumularea de placă bacteriană, dar pentru menținerea stării de sănătate dentară, este foarte important să ai o igienă impecabilă. Riscurile și efectele secundare sunt minore. O ușoară sensibilitate poate fi simțită după prepararea suprafeței dentare pentru fațetare, dar aceasta dispare în câteva zile.
Există vreo diferenţă între faţetele de porţelan pe care le obţii de la un cabinet stomatologic sau altul?
"Da, există un adevărat amestec între artă şi ştiinţă din spatele stomatologiei estetice high-end. Nu toate faţetele sunt la fel. Trebuie să te asiguri că clinica la te-ai hotărât să-ţi faci faţetele dentare dispune de medici specialişti care au experienţă de durată în arta modelării zâmbetului, ceea ce determină culorile, unghiurile liniare, formele, grosimea, transluciditatea, ocluzia şi mulţi alţi factori pe care îi prescriu laboratorului", avertizează dr. Alexandra Mircea.
Faţetele dentare efectuate corect arată şi sunt percepute ca dinţii naturali.