Vitaminele care ne fac mai mult rău decât bine. Ce ne recomandă specialiștii

Sănătate / 27.10.2016

Potrivit unor studii citate de Business Insider, nu toate vitaminele sunt utile pentru organism, iar unele dintre acestea fac mai mult rău decât bine, astfel că e important să știm ce ne recomandă specialiștii.

După zeci de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă încă nu au găsit dovezi concrete în ceea ce priveşte efectul pozitiv al vitaminelor şi suplimentelor nutritive. Studiile recente ar arăta exact opusul, iar anumite vitamine chiar ar putea dăuna sănătăţii, remarcă Business Insider.

Anumite vitamine chiar au fost asociate cu creşterea numărului de bolnavi de cancer, iar altele cu creşterea riscului de pietre la rinichi. Publicația citată de Mediafax arată care sunt vitaminele pe care ar trebui să le luaţi și care sunt cele pe care e bine să le evitaţi.


Multivitaminele

 
Chiar dacă pentru un timp îndelungat, au fost numite "indispensabile" pentru un sistem imunitar mai puternic, nu trebuie luate. Teoretic, dacă aveţi o alimentaţie sănătoasă, toate vitaminele necesare sunt incluse în ea: legumele, fructele şi carnea asigură, per total, toate nevoile de vitamine pe care le are corpul uman.
 

Antioxidanţii

 
Antioxidanţii sunt vitaminele A, C şi E, care pot fi găsite şi în forma lor naturală în fructe - mai ales în zmeură, afine şi căpşuni - şi legume, şi sunt de obicei recomandate pentru abilitatea lor de a contracara cancerul. Dar luaţi în esces, antioxidanţii pot dăuna sănătăţii, un studiu demonstrând că beta-carotenul, vitamina A şi vitamine E pot creşte mortalitatea, relatează Business Insider.


Vitamina D

 
Este foarte benefică pentru oase şi nu poate fi găsită atât de uşor în alimentaţie, precum vitaminele A, B şi C. Vitamina D reprezintă unul dintre suplimentele pe care ar trebui să le luaţi pentru ca oasele să reuşească să absoarbă suficient calciu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro