Alex Velea, lăsat cu ochii în soare de Connect-R, pentru 5.000 de euro
Sămânţă de scandal / De Iulian Ioncea, 31.03.2015

La sfârşitul săptămânii trecute, Sala Palatului din Bucureşti a găzduit primul concert susţinut împreună de Alex Velea şi Antonia. Fanii au umplut locaţia până la refuz, iar multe vedete au urcat pe scenă să cânte alături de cei doi îndrăgostiţi.

alex-velea-507280l

Concertul Antoniei şi al lui Alex Velea a ţinut aproximativ două ore, iar printre cei care au mai cântat s-au numărat Smiley, Marius Moga şi Dan Bittman. Un alt nume mare care trebuia să fie prezent la Sala Palatului este Connect-R, care a fost certat cu Alex Velea timp de mai mulţi ani, dar cu care s-ar fi împăcat în anul 2013.

Connect-r

Potrivit celor de la Libertatea, Connect-R anunţase că va urca pe scenă alături de Antonia şi Alex Velea, pentru a interpreta piesele “Dacă dragostea dispare” şi “Dragoste la prima vedere”. Din câte se pare, el nu semnase însă niciun contract şi nu ar fi primit niciun ban, iar în momentul în care un organizator i-a pus pe masă 5.000 de euro pentru un concert în Albania, Connect-R l-a lăsat cu ochii în soare pe Velea.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro