Alina Pușcaș, vedeta celor de la Antena 1, va avea un băiețel, pe care îl va aduce pe lume la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.
„Am aflat că vom avea un băiețel! Sunt mai mult decât fericită, pentru că m-am rugat să fie băiețel! M-am gândit deja și la un nume, însă vreau ca decizia să-i aparțină tatălui său. Deocamdată, se duc negocieri serioase în această privință, mai ales în familia lui. Cele două variante agreate, până în acest moment, sunt Filip și Alexandru. Rămâne de văzut dacă va apărea și o a treia variantă. Îmi doresc și o fetiță, dar ceva mai încolo“, ne-a declarat vedeta Antenei 1.
Alina a început deja să se pregătească pentru marele eveniment din viața ei. „În primul rând, citesc tot felul de studii științifice care, măcar teoretic, mă pregătesc pentru venirea bebelușului pe lume. Am început să caut cărucior, cădiță, pătuț. Mai am, totuși, câteva luni până la momentul nașterii, așa că nu sunt chiar presată de timp. Deocamdată prefer să mă bucur pur și simplu de sarcină, cu toate momentele ei de poveste“, mai spune ea.