80 de oameni au format un lanț uman în apă ca să salveze o familie de la înec
Actualitate / 15.07.2017

O familie formată din șase membri și un alt grup de patru persoane au fost luați de un curent puternic de apă în stațiunea Panama City din Florida, Statele Unite.

Dar apoi s-a întâmplat ceva impresionant: oamenii prezenți pe plajă, care au văzut că cele zece persoane sunt în pericol, au intrat în apă și au format un lanț uman ca să-i aducă la țărm.

Roberta Ursrey, în vârstă de 34 de ani, a fost luată de curenți după ce a intrat în apă pentru a-și salva băieții, unul în vârstă de 11 ani, iar celălalt de 8. 

"Am văzut că și-au lăsat plăcile de surf în apă. Apoi au început să țipe și să mă strige. Am intrat imediat în apă"
, a declarat femeia, potrivit people.com.

Femeia a fost urmată la scurt timp în apă de soțul său, mama sa în vârstă de 68 de ani și nepotul său de 28 de ani. Dar în loc să ajungă la cei doi copii aflați în pericol, au fost cu toții luați de curentul puternic de apă.

"Pe măsură ce încercam să ajung la ei, eram imediat trasă înapoi. Parcă Mama Natură se juca cu noi. Am crezut că o să mor în acea zi, împreună cu copiii mei", a mai declarat Roberta.

Momentele petrecute în apă i s-au părut acesteia o veșnicie, iar când a început să-și piardă speranță ca va ieși vie din apă, a observat ceva uimitor. "
Am văzut cum oamenii se aliniau și intrau în apă. Nu înțelegeam ce fac".

Oamenii de pe plajă au intrat în apă, formând un lanț uman în care s-au prins aproape 80 de persoane, și care s-a întins pe o lungime de 90 de metri. Au reușit astfel să îi salveze pe cei aflați în pericol.

Roberta Ursery și-a pierdut cunoștința din cauza epuizării, dar a fost scoasă la mal împreună cu întreaga sa familie. "Toți acei oameni și-au riscat viața ca să ne salveze pe mine și familia mea. Le sunt veșnic recunoscătoare pentru asta"
, a mai spus femeia.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro