Capitala și 25 de județe sunt cuprinse în zona codului portocaliu de ninsori și viscol
Începând de duminică seara, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune poleii.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.


Totodată, în sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro