Arnold Schwarzenegger a fost supus de urgență unei operații pe cord deschis
Actualitate / 30.03.2018

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 70 de ani, a fost operat de urgență pe cord deschis vineri, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, potrivit unor surse citate de site-ul TMZ.com

Actorul și fostul guvernator al statului California s-a prezentat la spital joi pentru o intervenție de înlocuire a unei valve cardiace printr-un cateter.

Potrivit TMZ, intervenția era una experimentală, iar în timpul procedurii au apărut complicații.

Medicii erau pregătiți pentru a interveni în cazul în care înlocuirea valvei ar fi dat greș, astfel că au decis imediat să-l opereze pe cord deschis. Intervenția a durat câteva ore.

Nu este pentru prima dată când Arnold Schwarzenegger a fost supus unei operații la inimă. În anul 1997 a suferit o operație de înlocuire a valvei mitrale. La acea vreme medicii nu au considerat că intervenția este necesară de urgență, dar Arnold a decis să se opereze.


Acesta a mai declarat atunci că problemele sale cardiace sunt congenitale și nu au legătură cu folosirea steroizilor pentru dezvoltarea masei musculare, așa cum s-a speculat.

În prezent actorul este în stare stabilă, potrivit acelorași surse citate de TMZ.

Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro