Forțele de intervenție au atacat tipografia în care se refugiaseră frații Kouachi
După o reuniune de criză de la Elysée, președintele François Hollande a făcut apel la "toți cetățenii" să iasă duminică pe străzi pentru a denunța masacrul de la Charlie Hebdo și să refuze orice "supralicitare" sau "stigmatizare".

Mai mulți lideri europeni și-au anunțat deja prezența la manifestația de duminică de la Paris, printre care premierul britanic David Cameron, șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, cancelarul german Angela Merkel, și președintele Consiliului European, Donald Tusk.


Francois Hollande urma să se adreseze din nou francezilor la ora 19.00 GMT. Până acum, apelul său la unitate națională nu a fost suficient pentru a dezamorsa polemica privind eventuala prezență a Frontului Național, de extremă dreapta, la manifestație. Primită la Elysée ca și ceilalți lideri politici, președinta FN, Marine Le Pen, a acuzat faptul că nu a fost invitată, gest în care a perceput o "interdicție" pentru mișcarea pe care o conduce și reprezentanții săi.

La rândul lor, reprezentanții islamului în Franța au făcut apel la enoriași să condamne terorismul și să se "alăture masiv la manifestația națională" de duminică.


Vineri, zi de rugăciune pentru musulmani, un omagiu a fost adus victimelor atentatului în toate moscheile din Franța. De miercuri au avut loc mai multe incidente care au vizat lăcașuri de cult musulmane din Franța, informează Agerpres.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro