Bărbatul care a uimit juriul la "Românii au talent" a murit
Actualitate / 20.02.2014

Florian Cârpaci, contorsionistul care la 82 de ani a făcut senzație la show-ul difuzat de Pro TV, a încetat din viaţă.

Cunoscut drept "Ică", bărbatul a murit la vârsta de 84 de ani. El era "artistul" cartierului devean Dacia.

Florian Cârpaci era foarte sărac şi trăia dintr-o pensie de nevăzători. Pe lângă faptul că nu vedea aproape deloc, nici cu auzul nu stătea foarte bine, astfel că i-a fost greu să comunice şi să asculte opiniile juriului, scrie site-ul ştirileprotv.ro.

Deşi trăia din mila oamenilor, el a avut o viaţă "de poveste". A ajuns să fie îndrăgit de aproape toţi locuitorii din Deva pentru momentele de umor pe care le susținea în faţa blocului în care locuia. Puţini sunt cei care nu l-au cunoscut sau nu au auzit de Ică, scrie ziarul local Glasul, citat de realitatea.net.



În 2012, în urma unui spectacol dat în faţa blocului, Ică a ajuns la concursul "Românii au talent". A reprodus aproximativ acelaşi număr de contorsionism învăţat în tinereţe şi a impresionat mii de oameni.

Vestea morţii sale, anunţată pe un site de socializare, a strâns zeci de mesaje de la oameni. Ică a ştiut să-şi atragă admiratori prin simplitate, modestie şi vorbele de bine. "Regretul meu este imens... avem fiecare câteva lucruri de preţ în viaţă. Ică mi-a lăsat un gol în suflet ce nu-l pot înlocui cu nimic. Umorul, veselia, bunul simţ le vedeai pe chipul său. Eleganţa, modestia, purta multe mesaje pentru toţi! Odihnă veşnică!"
, scrie un admirator, Liviu.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro