Prima Doamnă a României, alături de frumoasa Letizia, Regina SpanieiCarmen Iohannis este prima soţie de preşedinte al României după 1990 care are personalitate. Indiferent că e apreciată sau contestată, domnia sa provoacă reacţii. După Nina Iliescu, Nadia Constantinescu şi Maria Băsescu, absente, în cea mai mare parte a mandatelor soţilor, Carmen Iohannis va marca mandatul fostului primar al Sibiului, în rău sau în bine. Din păcate, acest lucru depinde mai puţin de Prima Doamnă, prestaţia ei, într-o bună măsură, va fi percepută prin prisma acţiunilor preşedintelui.

Dar astăzi, e nevoie mai mult ca oricând de un vector de imagine pozitivă care să vină dinspre Cotroceni, să estompeze ezitările preşedintelui.
  • Nicu, marţi, 29.03.2016 14:14
    A rămas doar o provincială fără pretenţii

    Cred că a fost sfătuită cum să se îmbrace, dar, ea şi-a impus punctul de vedere de săsoaică provincială. Bine că nu se îmbracă în Dirdnl, cu şurţă în faţă, ca să arate tuturor că ea face ce vrea. Dar, ca reprezentantă a României ar trebui să-i arate mai mult respect. Să-şi lase principile ei, când se va termina mandatul, să umble cum vrea la şcoala unde e profesoară. Să-şi arate varicele şi genunchii umflaţi de grăsime. e treaba ei. Ceauşeasca era femeie fără şcoală, dar era decent îmbrăcată, ŞI MAI ALES PIEPTĂNATĂ nu ca o ex.ex.ex jună ce se consideră încă primăvăratecă. E penibil când o femeie nu acceptă că bătrâneţea e la un pas şi vrea cu tot dinadinsul s-o ignore, îmbrăcându-se ca o copiliţă. De abia scoate şi mai mult în evidenţă asta.

  • Shark, luni, 28.03.2016 23:22
    urat ghimpe

    urat ghimpe au luat romanii cu voi ... inclusiv eu ! sa va fie rusine si sa va voteze cine-o mai vrea ... eu nu ! v-ati batut joc de romani si-am sa-mi bat si eu joc de voi si de cloaca voastra la alegeri, ipocritilor si ingamfatilor ...

  • Gianina, luni, 28.03.2016 21:07
    Nu i-a spus nimeni doamnei Carmen că are o vârstă când nu mai poate să facă pe juna?

    Cam asta-i situaţia când începi să îmbătrâneşti, vrei să arăţi tânbără cu tot dinadinsul. Dar, când reprezinţi o ţară, trebuie să ai sobrietate în vestimentaţie, nu cu mâinile goale la o întâlnire statală, nu cu fusta atât de scurtă deasupra genunchilor (urâţi) cu peste o palmă, nu culori stridente dar materiale scumpe. Ea vrea să arate că nu-i pasă. De fapt, au reuşit amândoi să arate ţării întregi că nu le pasă nici de cei care l-a votat, nici de cei care l-au respins. O duc ei bine, "trai pe vătrai, nineacă", fac excursii pt. două vieţi, iar în rest? Ţara lucrului bine făcut... ce-o fi vrut să spună cu asta? Sau poate că fraza era mai lungă dar până a reuşit s-o spună întreagă, a uitat-o...

  • xyz, luni, 28.03.2016 14:10
    PE CINE ATI VOTAT SA-L MINCATI DE KKT

    "Klaus Iohannis, traficant de copii şi samsar de case?! Primarul Municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, omul ce ne este recomandat pentru funcţia de preşedinte etc., a fost, de cîteva ori, cercetat penal. Sasul are un dosar de la începutul anilor ’90, de pe vremea în care era inspector şcolar. La acea vreme, la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Sibiu a fost deschis un Dosar Penal în care Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, erau acuzaţi de trafic de copii, despre care se spune că ar fi ajuns în băncile de organe din Canada. În acea perioadă, Iohannis era suspectat că a intermediat exportul a 3 minori orfani, aflaţi în îngrijirea bunicilor, iar destinaţia acestora ar fi fost Canada, dar nu pentru adopţie, ci pentru recoltarea de organe. În perioada 1990-1991, Klaus Werner Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Georgeta Iohannis, au intermediat adopţii de copii din judeţul Sibiu pentru cetăţeni canadieni şi americani. De aceşti copii nu se mai ştie nimic. Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor a cercetat acest caz. În anul 2004, a fost audiată Maria Iliuţ, bunica a trei fraţi adoptaţi de o familie de canadieni pe filiera Iohannis, împreună cu încă o fetiţă în vîrstă de doar două luni. Solicitat de Comisia respectivă să se prezinte la audiere, Iohannis a refuzat, sfidînd Parlamentul României. Maria Iliuţ i-a înmînat personal fostului preşedinte Ion Iliescu un memoriu în care arăta implicarea lui Iohannis în dispariţia nepoţilor săi, dar fără nici un rezultat. Puţin i-a păsat lui Iliescu de copiii altora. Doar el nu are copii! Nici Iohannis nu are copii, „bine” că i-a vîndut pe ai altora! Dumneavoastră aveţi copii, domnule preşedinte Traian Băsescu! Aşa că presupun că înţelegeţi gravitatea faptelor comise de „geambaşul” de copii. Cu banii cîştigaţi din zecile de copii vînduţi, Iohannis şi-a cumpărat casa de pe Str. Bîlea, în anul 1991. Există şi martori dispuşi să dea declaraţii privind implicarea directă a soţilor Iohannis în traficul internaţional de copii. S-a avansat, de unele publicaţii, ideea că aceşti copii au fost sacrificaţi pentru bănci de organe. Nu este exclus, din moment ce nu se mai ştie nimic despre ei, de 19 ani! În 2006, Klaus Iohannis a fost cercetat penal pentru retrocedarea, în 2005, a unor terenuri către persoane care nu îndeplineau condiţiile. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au început urmărirea penală atît faţă de primar, cît şi faţă de alte persoane – un notar public, un consilier juridic la Primăria Sibiu şi secretarul Primăriei Sibiu. Concret, anumite persoane au primit un total de circa 10 hectare de loturi de teren intravilan, situate în zone cu valoare de piaţă ridicate ale Sibiului şi prin vînzarea lor, în 2007 şi 2008, au făcut peste 5 milioane de euro profit. Dosarul a fost apoi trimis la DIICOT, anchetatorii apreciind că este vorba despre un grup infracţional organizat, iar DIICOT a pasat dosarul la DNA, care l-a retrimis DIICOT – ului, pentru ca în final, în 2009 acest dosar să fie închis, iar Klaus Iohannis să primească NUP."

  • omu, luni, 28.03.2016 13:31
    penibili

    Nu stiu care e mai penibil? El sau ea? Amandoi persista in prostie. Ea arata de parca a scapat de la Auschwitz. Partea proasta e ca ea e convinsa ca arata bine. E cea mai penibila prima-doamna " care este".

  • George, luni, 28.03.2016 10:17
    Când ai picioare urâte nu ţi le afişezi

    Cred că nimeni nu i-a spus lui Carmen că are picioare urâte. Şi genunchi bolovănăşi, deosebiţi de respingători. Când ai aşa ceva orice designer îţi recomandă să nu-i afişezi cu obstinaţie, ci să-i acoperi. Cred că PERECHEA PREZIDENŢIALĂ are sfătuitori tare neaveniţi, pe ea o îndrumă să se îmbrace cum nu i se potriveşte, iar pe el, să facă gafă după gafă, care a determinat pe cei ce l-au votat să regrete. În tot cazul un nou mandat nu va mai avea, a fost Băsescu cum a fost dar cel puţin e isteţ.

  • xyz, duminică, 27.03.2016 23:13
    CUM E

    Cum e sa fii nevasta de samsar de copii? In fine, Ceauseasca avea infinit mai mult stil si demnitate decit tuta asta....

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro