YatesProcurorul General al Statelor Unite a preferat să-şi piardă postul decât să renunţe la principiile pe care şi le-a asumat în cariera sa de 27 de ani
Sally Yates a ocupat funcţia de adjunct al şefei Departamentului de Justiţie în timpul administraţiei Obama. Echipa Trump i-a cerut să rămână pentru a permite o tranziţie liniştită de putere în Departamentul de Justiţie.

În ultimii doi ani, ea a fost responsabilă de activitatea de zi cu zi a celor 113.000 de angajaţi ai Departamentului de Justiţie al SUA. A supervizat implicarea Departamentului de Justiţie în iniţiativa Casei Albe prin care preşedintele poate acorda graţierea a mii de condamnaţi nonviolenţi pentru trafic de droguri care împlinesc anumite condiţii.


De asemenea, Yates a scris o nouă politică, numită "Nota Yates", prin care şefii de companii, nu doar corporaţiile care îi angajează, pot fi anchetaţi cu prioritate de procurori, notează cotidianul citat.
Luna trecută, Yates a fost unul dintre oficialii din Justiţie care au anunţat că şase directori executivi ai Volkswagen au fost puşi sub acuzare pentru implicarea în scandalul emisiilor Diesel. Compania germană a acceptat să plătească daune în valoare de 4,3 miliarde de dolari.


Fostul purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie, Emily Pierce, a spus că Yates era cunoscută în această instituţie pentru modul direct în care îşi exprima opiniile atunci când considera că administraţia urmărea o direcţie greşită. Pierce a mai spus că Yates era foarte vocală în dezbaterile privind accesul guvernului la comunicaţiile criptate în timpul investigaţiilor asupra grupărilor de crimă organizată, atunci când unii oficiali doreau să restrângă accesul anchetatorilor la date secrete.



Foto: Hepta, Washington Post
  • Maria, miercuri, 01.02.2017 20:22
    Activist

    Da, a facut-o pentru faima. Cine stie, poate ajuge sus la dem dupa asta. Si e adevarat, nu este legal ce a facut.

  • Ioan, miercuri, 01.02.2017 12:43
    comentariu

    Sally Quillian Yates, procuror din Atlanta cu o lungă experienţă, a plătit cu funcţia pentru hotărârea de a-şi respecta principiile, refuzând să aplice ordinul, etc" Articolul este superficial. Sally a preluat temporar postul de procuror general, pama la confirmarea de catre senat a lui Jeff Session, care este iminenta. Deci ea oricum mai avea cateva zile de exercitat functia. Ca orive Democrat militant, ea a plusat si a tradat juramantul. Ea nu era in situatia sa judece legalitatea ordinului ci sa-l aplice. Culmea e, ca inaninte de a fi promulgat Ordinul a fost avizat favorabil de o entitate a ministerului pe care il conduce. Un fel de kamikadze, o bravada, aparent fara rost..

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro