Însoţitorii de bord au o capacitate de observare foarte dezvoltată şi sunt bine instruiţi să identifice orice indiciu al traficului de persoane, relatează site-ul wtsp.com. În general, cele mai frecvente semne sunt faptul că un pasager nu răspunde la întrebări sau evită contactul vizual.

Shelia a anunţat de îndată pilotul că la bord se află un proxenet care transportă o sclavă sexuală, iar acesta a anunţat aeroportul din San Francisco, solicitând intervenţia poliţiştilor.


Graţie atenţiei şi curajului de care a dat dovadă Shelia Frederick, fata a scăpat de traficanţi şi studiază acum la un colegiu. De atunci, tânăra a mai vorbit de câteva ori cu salvatoarea sa. "Mi-am scris numărul de telefon pe acel bilet şi cred că l-a ţinut minte, fiindcă după câteva săptămâni m-a sunat", a spus Frederick.

Potrivit datelor statistice citate de wtsp.com, între 600.000 şi 800.000 de persoane devin în fiecare an victimele traficului internaţional de persoane. Aproximativ 80% din acestea sunt fete şi femei, iar 20% sunt copii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro