David Bowie s-a remarcat totodată producând albume pentru alţi artişti, precum Lou Reed, Iggy Pop, Iggy and The Stooges şi Mott the Hoople.

A fost recompensat cu un premiu Grammy pentru întreaga carieră în 2006, dar, din acel an, el nu a mai urcat niciodată pe scenă pentru a susţine un concert live.

Cu un aspect fizic spectaculos, accentuat de culorile diferite ale ochilor - rezultatul unui accident suferit în timpul şcolii - şi de o siluetă filiformă, David Bowie a reprezentat, în acelaşi timp, o alegere cât se poate de naturală a producătorilor de cinema care doreau să facă filme avangardiste, se arată în materialul publicat de Mediafax. Astfel, muzicianul britanic a jucat rolul unui extraterestru care încearcă să îşi salveze planeta muribundă în filmul suprarealist "The Man Who Fell to Earth", regizat de Nicolas Roeg în 1976. Criticii au apreciat şi rolul pe care l-a interpretat pe Broadway, în spectacolul de teatru "The Elephant Man", timp de trei luni, în 1980.


David Bowie a apărut şi în ultimul film al celebrei Marlene Dietrich, "Just a Gigolo" (1978), a jucat rolul unui prizonier din Al Doilea Război Mondial în filmul "Merry Christmas Mr. Lawrence" (1983) şi l-a interpretat pe Pilat din Pont în filmul "The Last Temptation of Christ", regizat de Martin Scorsese în 1988. A interpretat şi personajul principal Jareth the Goblin King în filmul cult "Labyrinth" din 1986, în care a jucat alături de Jennifer Connelly. De asemenea, Bowie, care a îmbrăţişat întotdeauna noile tehnologii, a devenit primul star rock care s-a "metamorfozat" în furnizor de internet, lansând în septembrie 1998 compania BowieNet.


A urmat o perioadă în care starul a fost relativ absent de pe scena muzicală din 2004 până în 2012, revenind în 2013 cu albumul "The Next Day", foarte bine primit de public şi de criticii de specialitate. Ultimul său album de studio, "Blackstar", lansat pe 8 ianuarie 2016, chiar în ziua în care artistul britanic a împlinit vârsta de 69 de ani, a avut parte, de asemenea, de cronici elogioase.

În ciuda cererilor insistente ale fanilor care doreau să-l vadă în turneu, David Bowie a refuzat constant astfel de proiecte în ultimii ani şi a dus o existenţă retrasă, în reşedinţa sa din New York, apărând foarte rar în public.


Ultimul concert live susţinut de David Bowie a avut loc la New York, cu ocazia unui eveniment de caritate, în 2006.

Artistul britanic era căsătorit din 1992 cu celebrul super-model Iman, cu care are o fiică, Alexandria Zahra Jones. El are şi un fiu, Duncan, din prima lui căsătorie cu Angela Bowie.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro