6
Dezvăluiri incendiare despre fostul rege Juan Carlos: Corinna, fosta sa amantă, se plânge că era „dezlănțuit” și o suna și de 10 ori pe zi
Fosta amantă a lui Juan Carlos, Corinna zu Sayn-Wittgenstein, dezvăluie, într-un nou podcast exploziv, că fostul rege al Spaniei o suna de 10 ori pe zi la serviciu, folosind un nume fals, și recunoaște că se simțea „căsătorită” cu el.
Femeia, în vârstă de 58 de ani - care a avut, din 2004, o aventură de cinci ani cu monarhul european - va apărea în noul serial de investigații podcast numit “Corinna și regele”, care va prezenta începutul relației ei cu fostul monarh al Spaniei. De asemenea, serialul va vorbi și despre modul în care a ajuns Corinna să aibă un rol cheie în abdicarea lui Juan Carlos, în 2014.
Lansat săptămâna viitoare, serialul – care a fost creat de jurnalistul Bradley Hope – coincide, probabil, cu dosarul de la Înalta Curte, al Corinei împotriva lui Juan Carlos, pentru o acuzație de presupusă hărțuire și spionaj.
Corinna spune că s-a simțit „căsătorită” cu Juan Carlos
După cum relatează The Times, femeia de afaceri daneză a spus că s-a simțit „căsătorită” cu Juan Carlos, acum în vârstă de 84 de ani, în timpul relației lor și l-a descris drept “dezlănțuit” și „soțul inimii ei”.
Descriindu-l drept „destul de insistent”, deși într-un mod amuzant, ea l-a etichetat drept „unul dintre cei mai mari seducători din lumea regală”. Ea a recunoscut că a fost fericită să continue aventura lor, pentru că „s-a simțit ca și soția lui”, deși știa că el se vede cu mai multe femei, chiar dacă era căsătorit cu Regina Sofia.
L-a cunoscut la o petrecere de vânătoare
Corinna, care este mama a doi copii, a explicat că l-a întâlnit pentru prima dată pe regele de atunci la moșia ducelui de Westminster, La Garganta, în sudul Spaniei, când amândoi au participat la o petrecere de vânătoare.
În acea seară, Corinna - care era căsătorită cu cel de-al doilea soț al ei, prințul Casimir zu Sayn-Wittgenstein-Sayn la acea vreme - spune că a făcut impresie asupra regelui, încălcând protocolul regal și părăsind masa înainte ca acesta să termine de mâncat.
Îndrăzneala ei l-a marcat, în mod evident, pe Rege, deoarece după ce s-a încheiat escapada la țară, Corinna susține că Regele a început să-i trimită flori și scrisori de dragoste în fiecare zi.
În anul următor, femeia de afaceri s-a separat de soțul ei și spune că aventura cu Regele a devenit mai intensă pe măsură ce anii au trecut.
O suna la birou, folosind pseudonimul „Mr. Sumer”
Folosind numele fals „Mr. Sumer”, Corinna susține că Juan Carlos o suna „de 10 ori pe zi” la biroul ei din Madrid.
Fostul monarh alesese pseudonimul „Sumer” , care este un acronim al lui „Su Majestad el Rey”, care se traduce prin Majestatea Sa Regele.
Deși Corinna a încercat să lasă impresia că aceste apeluri erau de afaceri, ea a mărturisit că, în timp, colegii ei au recunoscut vocea Regelui.
Noul serial de podcast al Corinnei va acoperi, de asemenea, și subiectul implicării ei în investigația de spălare a banilor a lui Juan Carlos în Elveția și Spania.
După despărțire s-a simțit hărțuită
În urma despărțirii lor, Corinna susține că fostul monarh a hărțuit-o pentru a-i returna 65 de milioane de euro [56 de milioane de lire sterline] pe care le-a transferat în contul ei bancar în 2012.
Această sumă a fost un aspect cheie al cazului de corupție adus fostului rege, care l-a determinat să fugă la Abu Dhabi în 2020.
Juan Carlos a fugit din Spania după ce procurorii elvețieni au deschis o anchetă asupra conturilor bancare presupus deținute de el în paradisuri fiscale.
Spania și-a lansat propriile investigații, bazate, parțial, pe informațiile împărtășite de Elveția, inclusiv una despre banii pe care fostul rege i-a primit ca parte din implicarea sa într-un contract feroviar de mare viteză din Arabia Saudită.
După o scurtă vizită în Spania, la începutul acestui an, pentru a participa la o regată de navigație, în Galicia, când fiul său, regele Felipe, a refuzat să-i permită să rămână la palatul regal, Juan Carlos a ales să rămână departe de țara sa.
Cum a scăpat Juan Carlos de acuzații
În ultimul an, s-a renunțat la toate acuzațiile împotriva lui, din cauza lipsei de probe, a imunității pe care a avut-o ca șef de stat dar și a expirării termenului de prescripție.
Decizia a fost luată după ce a plătit milioane de lire sterline, în urma unor regularizări fiscale.
Comentând afirmațiile privind spălarea banilor, Corinna a spus: „Mi-a devenit din ce în ce mai clar [că] ducea nu doar o viață dublă, ci o viață de cinci ori mai complicată decât îmi puteam imagina. Acest aspect este ceva destul de deranjat și, în același timp, ceva destul de nemilos. Totul este despre autoconservare. Imaginează-ți că cineva care spune că ești iubirea vieții lui te-ar încadra într-o anchetă penală”.
În cererea ei de la Înalta Curte, Corinna susține că Juan Carlos i-a provocat „durere psihică mare” spionând-o și hărțuind-o.