12
Discursul pe care Hillary Clinton nu l-a rostit: Cuvintele pregătite pentru victoria care n-a mai venit
Hillary Clinton dezvăluie în cartea sa de memorii un fragment din discursul pe care l-ar fi rostit dacă ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din SUA. Cuvintele sale sunt emoţionante.
Fosta candidată la funcţia de preşedinte al Statelor Unite povesteşte în cartea "What Happened", detaliază campania dramatică pe care a dus-o și dezvăluie cum și-ar fi încheiat discursul în noaptea alegerilor dacă ar fi câștigat, relatează The Huffington Post.Hillary mărturisește că dacă ar fi avut ocazia să se întoarcă în timp şi să-i povestească cuiva din istorie despre momentul în care a devenit Preşedinte al Statelor Unite, ar alege-o pe mama sa, Dorothy Howell Rodham, care a murit în 2011. La vârsta de opt ani, aceasta a fost abandonată de părinţi şi a fost trimisă într-un tren rudelor sale din ţară.
Mama lui Hillary Clinton a avut o copilărie foarte grea, în care a fost pedepsită pentru lucruri mărunte. Într-un an, pentru că a plecat la colindat de Halloween, Dorothy nu a avut voie să iasă timp de un an din camera sa, cu excepţia momentului când pleca la şcoală. În plus, nu avea voie să mănânce în bucătărie sau să se joace în grădină.
Hillary Clinton și-a imaginat vizita la mama ei şi la cei care au chinuit-o în copilărie: "Uneori mă gândesc la ea în tren. Mi-aş fi dorit să pot merge pe coridor şi să găsesc scaunele mici de lemn pe care stătea, ţinând-o strâns pe sora ei mai mică, singură, îngrozită. Ea nu ştie încă cât va suferi... Visez că mă duc la ea şi că stau lângă ea... şi să zic: <<Uită-te la mine. Ascultă-mă. Vei supravieţui. Vei avea o familie frumoasă şi trei copii. Şi oricât de greu ar fi să-ţi imaginezi, fiica ta va creşte şi va deveni preşedintele Statelor Unite>>"
Cu toate că a câştigat scrutinul popular, Hillary Clinton a pierdut voturile colegiilor electorale, iar Donald Trump a devenit cel de-al 45-lea Preşedinte al Statelor Unite. Ea nu a mai rostit niciodată discursul pregătit.
Foto: Hepta