Mama lui Andrei îşi doreşte ca acesta să fie înmormântat în Canada, unde a copilărit
Între ghinion și o șansă uriașă

Compania Malaysia Airlines a difuzat naţionalităţile tuturor persoanelor aflate la bordul Cursei MH17, cele mai multe victime, 192, fiind din Olanda, inclusiv o persoană cu dublă cetăţenie - olandeză şi americană. 44 dintre victime sunt din Malaysia, inclusiv 15 membri ai echipajului.

În avion se mai aflau 27 de australieni, 12 indonezieni, zece britanici (inclusiv un pasager care avea şi cetăţenie sud-africană), patru germani, patru cetăţeni belgieni, trei filipinezi. De asemenea, printre victime figurează un cetăţean canadian (Andrei Anghel, care era și cetățean român) şi un neo-zeelandez. În total, 298 de oameni au murit în acest tragic eveniment.


Potrivit presei internaționale, în avionul care s-a prăbuşit în Ucraina se aflau 80 de copii, dar şi 100 de specialişti în domeniul SIDA, familii care plecau în vacanţă, restauratori celebri, şi un senator. Erau oameni de ştiinţă şi activişti, iar printre ei, un prestigios cercetător olandez în domeniul SIDA şi un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Doi soţi din Olanda au murit împreună cu cei patru copii. Mezina familiei avea 9 ani şi învăţa într-o clasă cu un an mai mare, pentru că era foarte inteligentă, povestesc vecinii. Fratele ei postase un selfie, înainte de plecare: "Într-o oră voi urca în avionul către Malaezia", a scris el pe Twitter.


Cu câteva minute înainte de decolare, unul dintre pasageri se amuza postând o imagine cu avionul pe reţelele de socializare şi mesajul: "Dacă dispare, să ştiţi că aşa arată!". Tânărul olandez ironiza dispariţia avionului malaezian, în urmă cu patru luni, în Oceanul Indian. În câteva ore, premoniţia sa funestă avea să se îndeplinească.

Cei 15 membri ai echipajului erau toţi malaezieni. Pe o reţea de socializare dedicată însoţitorilor de zbor au fost postate imagini cu ei. "Însoţitorii de zbor nu mor niciodată, doar zboară mai sus", a scris cineva în dreptul pozei celei mai tinere membre a echipajului. Angeline avea doar 30 de ani.


O tânără mamă urma să ajungă la o înmormântare, în Australia, cu escală la Kuala Lumpur. Şi ea şi copilul ei sunt în viaţă doar pentru că au întârziat la aeroport şi n-au mai apucat să se îmbarce în avionul care s-a prăbușit.

Printre pasagerii Boeing-ului malaezian ar fi trebuit să fie şi Barry Sim, alături de soţia şi copilul sau. Dar s-au răzgândit în ultima clipă.

Maarten de Jonge, un ciclist olandez, în vârstă de 29 de ani, a scăpat și el de moarte pentru că a fost atras de ideea de a face economii. "În ultimul moment, am ales un zbor care pleca duminică, pentru că era cu 300 de euro mai ieftin", a povestit el pentru presa olandeză. Culmea, el ar fi trebuit să se îmbarce în aeronava malaieziană care a dispărut deasupra Oceanului Indian, în urmă cu patru luni, dar s-a răzgândit.


Printre cei nouă britanici care și-au pierdut viața în această catastrofă se aflau și doi suporteri ai clubului de fotbal Newcastle United. John Alder şi Liam Sweeney şi zburau spre Nouă Zeelandă, unde echipa lor preferată efectuează un turneu de pregătire. "Un meci al lui Newcastle nu va mai fi niciodată la fel", au spus fanii grupării pe contul oficial de Twitter.

Glenn Thomas, fost jurnalist BBC, lucra pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii și urma să ajungă la Melbourne, la Conferinţa Internaţională pe tema SIDA.

În Olanda, aproximativ 100 de rude ale victimelor, cu lacrimi în ochi, s-au reunit joi seară într-un restaurant, inaccesibil presei, din aeroportul Schiphol, relatează agenția France Press. După reuniune, au plecat cu două autocare către o destinaţie care nu a fost dată publicității.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro