Niciuna dintre persoanele aflate în elicopter nu a scăpat cu viață după accident
Anca Chiriţescu, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, declara că primele echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului SMURD la 15 minute de la anunţul primit la 112 şi că primul echipaj a ajuns la faţa locului cu o barcă penumatică cu motor, al cărei motor nu a pornit însă, astfel că pompierii au decis, ca să nu piardă vremea, să folosească vâslele pentru a ajunge la locul unde se presupunea că s-a prăbuşit elicopterul.


La rândul său, secretul de stat Raed Arafat spunea că primul apel telefonic privind prăbuşirea elicopterului a fost la 6.11, iar la 16.14 au plecat primele echipaje.

”Au fost întrebări că de ce sunt bărci cu vâsle. Bărcile cu vâsle sunt pentru că dacă sunt scafandri jos, nu poţi să ai bărci cu motor. Eu ştiu că s-a intervenit cu trei bărci, dintre care la două motoarele au funcţionat şi s-a reuşit să fie scoasă prima persoană la 15 minute după sosirea lor. La 16.11 a fost primul apel telefonic, iar la 16.14 au plecat deja echipajele, la 16.30 au sosit la faţa locului, iar la 16.45, dacă informaţiile nu sunt greşite, prima victimă care a fost găsită a fost dusă în barcă sub resuscitare. Deci aceştia au fost timpii de reacţie şi de intervenţie”, a afirmat Raed Arafat, care luni seară a mers la locul prăbuşirii elicopterului, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea.


Raed Arafat a mai anunţat, luni seară, că, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie, toate elicopterele SMURD de la serviciile din ţară vor fi oprite la sol până se va stabili că e sigur să se zboare cu ele.

Elicopterul care s-a prăbuşit luni după-amiază a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa în noiembrie 2012 şi a fost transferat în urmă cu o lună pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene. Acest elicopter se afla în operare la Constanţa din 26 noiembrie 2014, notează Mediafax.



Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro