Actorul va fi înmormântat pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu din Capitală
Eusebiu Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică şi Film din Bucureşti în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a jucat într-o serie de spectacole, precum "Numele Trandafirului", de Umberto Eco, "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller, "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu", de Cristian Tiberiu Popescu, şi "Tărâmul celălalt", de Dusan Kovacevic.


Actorul a jucat şi în filme precum "Departe de Tipperary", "Ana", "Falansterul", "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu", "Dragostea mea călătoare", "Destinaţia Mahmudia", "Colierul de turcoaze", "Noi, cei din linia întâi", "Pădurea de fagi", "Figuranţii", "Maria şi marea", "Vinovatul", "Telefonul", "Trahir", "Meurtres sous hypnose", "Merge şi aşa", "Despre morţi numai de bine", "Păcală se întoarce", "Duminica pierzi sau câştigi".

În 2013, Eusebiu Ştefănescu a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.


De asemenea, în 2013, Eusebiu Ştefanescu a fost premiat de Uniunea Cineştilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învaţământului universitar, notează Mediafax.

Eusebiu Ştefănescu a publicat şi volumele "Retorica limbajului scenic - Magul captiv" (2003), "Magister vitae sau magia oralităţii" (2006), "Arhivarul clipei - Din culisele scenei" (2009), "Glasul sângelui" (2011) şi "Preschimbarea la faţă" (2012).


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro