Joe Cocker a murit. Cântăreţul britanic avea 70 de ani
Cântăreţul britanic a decedat, luni, la vârsta de 70 de ani, anunţă surse citate de BBC News online. Decesul a fost confirmat de echipa de impresariat a artistului, anunță postul citat de agenția Mediafax.
Cântăreţul britanic, al cărui nume oficial este John Robert Cocker, a decedat la vârsta de 70 de ani, din cauza complicaţiilor generate de un cancer pulmonar.
Joe Cocker s-a născut în localitatea britanică Sheffield, dar înaintea vârstei de 30 de ani s-a mutat în Statele Unite. A devenit celebru în anul 1964 şi a produs 40 de albume.
A fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia "Up Where We Belong", interpretată în duet cu Jennifer Warnes.
Foto: AFP/Mediafax