9
Prima friptură din „carne“ crescută în laborator. Ai mânca așa ceva?
Actualitate / 14.12.2018

Un bucătar a preparat prima friptură din lume din așa-zisa carne crescută în laborator. Întrebarea e: cine ar mânca așa ceva?

Ei bine, se găsesc doritori să încerce orice este nou: friptura din "carne" crescută artificial a fost preparată de un chef pentru câțiva voluntari, dornici să o încerce. Fripturta are același aspect, formă și textură cu carnea de vită, relatează agenția de presă Ferrari.

Carnea artificială este crescută din câteva celule de animale, extrase fără să le provocare durere. Celulele sunt hrănite și crescute pentru a produce rețeaua de țesut muscular.

Un purtător de cuvânt al Aleph Farms, un start-up israelian din domeniul alimentației, spune că acest produs de laborator are aceleași calități cu cele ale cărnii obișnuite:
"Aleph Farms a reușit să crească această carne fără sacrificarea animalelor, fără afectarea unui teren vast, fără consum de apă și hrană furajeră pentru animale și fără antibiotice sau alte resurse folosite pentru obținerea cărnii", a spus reprezentantul.

Recent, o companie din Olanda a anunțat că a obținut "carne" în cuve speciale, folosind un amestec de produse chimice pe post de nutrienţi. Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, relatează Mediafax.


Proiectul, finanţat cu 8,7 milioane de dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

Procedeul constă în obţinerea şi multiplicarea unei culturi de celule prelevate de la animale vii, substituind ferma tradiţională cu o serie de cuve în care "carnea" este crescută ca şi produs final, imitând condiţiile existente în organismele vii. Fără furaje şi animale care sunt crescute şi sacrificate, carnea de cultură prelevată direct din cuva cu nutrienţi esenţiali necesită mai puţine etape de procesare şi poate ajunge pe piaţă mai rapid.


În plus, metoda care nu presupune sacrificarea unor animale vii ar putea fi apreciată de opozanții fermelor în regim intensiv, îndelung criticate pentru metodele de creştere care nu ţin cont de stresul şi disconfortul la care sunt supuse animalele.



Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro