Spitalul Militar: Trei dintre pacienţii de la ATI, în stare îmbunătăţită, 5 grav, unul intubat
La Spitalul Militar Central sunt internaţi 12 răniţi în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv. Managerul unităţii medicale, Florentina Radu Ioniţă, a anunţat, luni dimineaţă, ”o veste bună”: trei pacienţi internaţi la terapie intensivă au o stare generală mult mai bună şi vor fi transferaţi la Secţia de Arşi.
În cazul pacienţilor care au arsuri ale căilor respiratorii superioare, se menţine gradul de severitate, astfel că în continuare cinci pacienţi sunt în stare gravă, iar unul este intubat.
”Ca o veste bună, a scăzut edemul facial, astfel încât pot fi recunoscuţi. Acum este foarte important cum este manageriat cazul mai departe, respectiv să nu apară suprainfecţii, să fie hidrataţi corespunzător, să aibă aportul nutriţional necesar şi este important să mănânce alimente speciale, pe care noi le preparăm. Am trecut de faza de alimentaţie prin substituent şi acum ei încep să mănânce, mai puţin cel care este intubat”, a spus managerul Spitalului Militar.
Totodată, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" sunt internaţi şase tineri, între care doi fraţi de 16 ani şi 17 ani şi 11 luni (doi pacienţi intubaţi, patru în stare stabilă), la Spitalul "Sfântul Ioan" - opt răniţi (şase intubaţi, doi în stare stabilă), Spitalul SRI - şase (doi grav, patru în stare stabilă), Spitalul "Sfântul Pantelimon" - cinci (doi intubaţi, trei în stare stabilă) şi la Spitalul Gerota - trei pacienţi în stare stabilă. Astfel, 57 dintre răniţi sunt în stare critică, gravă sau intubaţi.
Procesul de vindecare poate dura săptămâni şi chiar luni
Potrivit medicului Cristian Niţescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri pot apărea complicaţii în orice moment, în pofida eforturilor medicilor şi a tratamentului administrat.
"Din păcate, arsurile de căi aeriene nu sunt tratabile, nu există niciun tratament mondial pentru arsuri de căi aeriene, mai ales la nivelul alveolei pulmonare. La arsurile de căi aeriene perioada critică este în primele două-trei săptămâni, dar asta nu înseamnă că nu se pot întâmpla evenimente nedorite şi mai târziu", a explicat medicul Cristian Niţescu, citat de Mediafax.
Niţescu a mai spus că infecţiile grave ale căilor aeriene nu sunt observabile decât în ultimul moment, atunci când există riscul ca pacientul să-şi piardă viaţa.
"Dacă însă leziunile de căi aeriene nu sunt foarte severe, aceştia se pot vindeca treptat prin susţinerea organismului pe care o asigură medicii de la Terapie Intensivă pentru pacienţii care sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic", a spus medicul, adăugând că procesul de vindecare la nivelul organelor interne şi al plămânilor este anevoios şi că nu toţi pacienţii rezistă. Potrivit medicului, procesul de vindecare poate dura săptămâni şi chiar luni.
31 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei din clubul Colectiv din Bucureşti, unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică. Foto: Hepta