Premierul Japoniei a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis. Vizita de la Guvern a fost anulată
"Bun venit în ţara noastră şi vă asigur că poporul român vă stimează şi vă respectă. Sunteţi un popor exemplu pentru noi şi ne dorim să întărim relaţiile de prietenie şi economice", se arată într-un alt mesaj.

Reacţiile românilor i-au impresionat pe cititorii publicaţiei Japan Today. "Drăguţ din partea românilor că s-au scuzat. Întreaga situaţie e un pic jenantă, dar nu cred că va avea vreun efect asupra relaţiilor dintre cele două ţări", a scris JohnBecker.


"Scuze? Probabil că Abe s-a relaxat şi s-a bucurat de programul neprevăzut. Dar ce drăguţi sunt oamenii din România!", a comentat un alt cititor. "Bravo lor că au cerut scuze. Bănuiec că s-a nimerit într-un moment nepotrivit pentru haosul politic", este un alt mesaj.  

"Mulţi români s-au simţit foarte insultaţi şi jenaţi de modul în care au acţionat politicienii. Românii sunt primitori şi generoşi cu oaspeţii lor şi ştiu cât de mult apreciază japonezi cuvântul dat, punctualitatea, seriozitatea şi protocolul. A fost o vizită istorică aici, una în 100 de ani. E şi un soi de admiraţie şi respect pentru Japonia, pentru cultura şi istoria sa, probabil inspirate de filme, cărţi, istorie şi modul în care japonezii trăiesc, muncesc şi gândesc (...) Aşa cum aţi aflat, politicienii români sunt interesaţi doar să-şi umple buzunarele şi să se apere de justiţie, în loc să facă ceva bun pentru ţară, precum şosele, spitale decente şi investiţii în educaţie, infrastructură etc", a sintetizat situaţia Dana de Leeuw.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro