Se strică vremea la mare: Cod galben de ploi şi inundaţii în sud-estul ţării
Actualitate / 03.07.2015

Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de ploi pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă de vineri, de la ora 20.00, până sâmbătă, la ora 20.00.

Potrivit atenţionării emise de ANM, în intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în regiunile din sud-estul ţării, iar în Dobrogea cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local se vor cumula peste 50 - 70 l/mp. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de 60 - 65 km/h.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta local în sud-estul teritoriului şi în după-amiaza zilei de vineri, iar cantităţi de apă de peste 20 - 25 l/mp se vor înregistra izolat şi în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.


Hidrologii au emis, vineri, o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râurile din Dobrogea, valabilă de vineri, de la ora 21.00, până sâmbătă, la ora 24.00.

Potrivit atenţionării citate de Mediafax, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 36 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea.


Pe baza informaţiilor actuale, fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare sâmbătă, de la ora 9.00 la ora 21.00, pe unele râuri mici din nordul judeţului Tulcea şi din jumătatea de sud a judeţului Constanţa.


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro