Seminarul de “Ecologie Mentală” “Why Not Me?” susținut de Connie Larkin vine la Brașov în 27 martie
Actualitate / 18.03.2015

Un antropolog le-a propus un joc unor copii dintr-un trib african. A pus un coş plin cu fructe lângă un copac şi le-a spus că cel care va ajunge primul va câştiga toate fructele. Când a dat startul pentru alergare, toţi copiii s-au luat de mână şi au alergat împreună, apoi s-au aşezat să se bucure de premiu. Când i-a întrebat de ce au alergat aşa, din moment ce unul singur ar fi putut câştiga toate fructele, i-au răspuns: – Ubuntu*…

Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toţi ceilalţi ar fi fost trişti?

Ubuntu – un cuvânt vechi african, concept-baza a culturii Xhosa, însemnând „omenie faţă de ceilalţi (semenii noştri)”. Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi”….

Connie s-a întâlnit prima dată cu educația ontologică în urmă cu peste 30 de ani și este un leader de talie mondială. A condus cursuri în cadrul unei corporații educaționale internaționale până în anul 2009. De asemenea, este un fenomen unic în țară noastră, ea punând România pe harta acestei companii.“Ecologie mentală? Nu am creat eu această expresie, această distincţie, dar îmi aduc aminte când am auzit-o pentru prima dată” spune Connie. “Am avut o experienţă de sobrietate, de claritate şi de putere. Îmi aduc aminte, deşi era în urmă cu vreo 30 de ani. Mi-a fost clar că aveam de-a face cu ceva ieşit din comun de valoros.Acum, oriunde mă uit, oameni cu un cuvânt de spus, recunoscuţi, spun acelaşi lucru, doar că nu îl numesc ‘ecologie mentală’.


Ce face ecologia mentală?

Dă la o parte ceaţa densă de inconştienţă/neprezență, astfel încât să poţi gândi pentru tine. Reuşeşte să penetreze prin amorţire, indiferenţă indusă sau nu, condiţionare şi te atinge, face curăţenie mentală. Tu, eu, noi, fiecare în casa lui, cu el însuşi, prin somnambulismul comportamentului nostru individual, comitem toate crimele împotriva naturii, şi în cele din urmă împotriva noastră.

Şi nu frica trebuie să te motiveze să faci ceva.Când auzi, când te instruieşti, şi …vrei, poţi să începi să faci curăţenie mentală, care duce la acţiuni corelate cu integritate şi responsabilitate, şi… începi, mereu, cu tine.Ieşi din turmă şi începi să trăieşti doar punându-ţi întrebarea:Why Not Me? Eu de ce nu pot face o diferență?”


Cu alte cuvinte, acest seminar intensiv îți redă claritatea mentală asupra oricărui aspect relevant al vieții tale.Îți deblochează potențialul pe care l-ai simțit de mult că-l ai, dar la care ai simțit că nu ai acces, nu ai avut acces până acum.Îți dă acces la liderul din tine, liderul pregătit pentru cerințele de Azi.Îți descătușează puterea și energia pentru orice îți dorești cu adevărat.Generatorul și prezentatorul acestui workshop este Connie Larkin, leader și trainer în educație ontologică pentru companii și corporații internaționale.


“Povestea mea poate fi exprimată în câteva cuvinte: ‘am trăit și trăiesc o viață extraordinară’. Am fugit din țară în 1978. În 1983, în timp ce locuiam la Tel Aviv, în Israel, am avut privilegiul de a participa într-un curs de educație nonlineară, o educație de transformare a conștienței umane, cu numele de Est Training.Sunt profund recunoscătoare. Datorez acestei cunoașteri propria mea viață.În anul 2000 am creat Fundația pentru Autocunoaștere și Dezvoltare Personală prin care țara noastră a fost unica din Estul Europei care a beneficiat de această educație; pe parcursul a 9 ani, peste 3000 de oameni din țara noastră au participat la cursuri.Am trei copii. Din 1991 trăiesc în București. Mă simt acasă în orice colț al planetei și continui să fac ceea ce exprimă cel mai mult cine sunt: educație prin care oamenii află că viața nu este un concept, și fie o explică, fie o trăiesc - alegerea este a lor. Ca femeie de afaceri de succes, după ce în 2005 am vândut business-ul pe care îl aveam, m-am dedicat meseriei de coaching.Am fost coach cu mulți ani înainte ca această activitate să devină o meserie și am lucrat cu zeci de mii de oameni în mai multe țări de pe glob.Din 2009 conduc și cursul de PhotoReading® al Learning Strategies Corporation. Printre cursurile pe care le mai conduc se evidențiază cele de Eficiență și Productivitate și Time Management.Mai nou, sunt fondatoarea Asociației de Mediu cu numele “Why Not Me”.Prin această asociație, toată pregătirea mea în educație ontologică este pusă în folosul transformării mentalității, atitudinii oamenilor față de mediu.În 2014 am demarat proiectul “Comunitatea pentru Educație”. Cei care au cea mai mare nevoie de un nou mod de gândire sunt copiii noștri, care se confruntă cu consecințele acțiunilor noastre.”


Acum, Connie Larkin se întoarce acasă, la rădăcini, la Brașov, la locul copilăriei ei… vrea să aducă schimbarea și aici. Primul pas este pe 27 martie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro