Firea PandelePrimăria Capitalei a devenit "o afacere de familie". Cuplul Pandele-Firea va conduce oraşele Bucureşti şi VoluntariPe de altă parte, folosind experienţa soţului şi susţinerea trustului Intact, din care a făcut parte, Firea a reuşit să se adreseze eficient tipului de alegător pe care îl viza, pentru a-şi asigura nivelul la care putea fi sigură că deţine prima şansă în acest scrutin. Fără a pretinde că vizează voturile tinerilor educaţi şi ale utilizatorilor de reţele de socializare, unde nu avea şanse, ea s-a concentrat pe propagarea mesajului în categoria de votanţi care se identifică cu valorile social-democrate.


Pe de altă parte, fosta ştiristă a ştiut să stimuleze orgoliul femeilor. Dan Jurcan, director de cercetare la IRES, a declarat pentru Ziare.com că Firea a fost preferata femeilor, fiind votată de 43,5% dintre bucureştencele care s-au prezentat la vot. În schimb, procentul bărbaţilor care au votat-o a fost de doar 38,3%, restul împărţindu-şi voturile între ceilalţi 11 candidaţi bărbaţi. "De asemenea, candidatul PSD a fost votat preponderent de cei cu vârste de peste 50-60 de ani. De exemplu, dintre cei de peste 60%, Gabriela Firea a fost votată de 60%, iar dintre cei cu vârste între 50-59 de ani, 49% au votat-o pe ea. Pe scurt, persoanele cu vârste de peste 50 de ani au preferat să voteze PSD şi Gabriela Firea - în total, peste 67%", a explicat Dan Jurcan.


Aşadat, Gabriela Firea s-a impus urmând strategia clasică a PSD, care mizează în mod tradiţional pe electoratul înaintat în vârstă, conservator, adăugând la această "reţetă" susţinerea masivă a femeilor, în vreme ce voturile "masculine", atâtea câte au fost, s-au diluat între ceilalţi candidaţi.

Pentru a descifra mai uşor victoria Gabrielei Firea, trebuie menţionat faptul că Nicuşor Dan, principalul ei contracandidat, a fost preferatul tinerilor. Numai că tinerii nu s-au înghesuit la vot. "De exemplu, dintre cei care au între 18 şi 29 de ani, 45% au votat cu Nicuşor Dan, deşi am avut 12 candidaţi. Iar dintre cei care au între 30-39 de ani, Nicuşor Dan a fost preferat de 50%. Asta ne arată clar că, deşi au fost într-o proporţie mult, mult mai mică la vot, aproape jumătate dintre tinerii prezenţi la urne au preferat să îl voteze pe Nicuşor Dan", a mai explicat Jurcan.


Pe de altă parte, şi din punct de vedere al studiilor se remarcă o diferenţă mare între primii doi clasaţi. "63% dintre cei care au până în 10 clase au votat-o pe Gabriela Firea şi 50% dintre cei care au liceul. Datele ne arată foarte clar că asta este profilul electoratului PSD şi al candidatului său. Dintre cei care au studii superioare, numai 25% au votat-o pe Firea, în timp ce 45% l-au votat pe Nicuşor Dan. În concluzie, tinerii şi cei cu studii superioare l-au votat mai degrabă pe Nicuşor Dan", a subliniat directorul de cercetare al IRES.

Acest lucru nu i-a fost însă de ajutor contracandidatului Gabrielei Firea, întrucât, ca şi altădată, electoratul mai puţin instruit s-a mobilizat mai mult. În urnă votul unui alegător fără şcoală valorează tot atât cât cel al unui alegător cu studii, dar votul "needucat" cântăreşte dublu dacă nu este însoţit de un vot "cu carte".

Nu în ultimul rând, Gabriela Firea a beneficiat de sistemul de desfăşurare al acestor alegeri, dintr-un singur tur, fiind vizibil avantajată de absenteismul la vot. Să nu uităm, primarul Capitalei a fost ales de 45,53% din voturile valabil exprimate. Iar în Bucureşti, la închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 33,31%, conform datelor furnizate duminică seară de BEC. Într-un eventual tur doi, fosta vedetă TV ar fi avut o misiune mai dificilă şi ar fi putut să piardă cursa în condiţiile în care Nicuşor Dan primea susţinerea alegătorilor contracandidaţilor. În plus, ar fi venit la vot mai mulţi dintre cei care duminică au absentat, adică dintre cei indecişi sau comozi, în general alegători care nu aparţin PSD.

Admirată şi detestată, Gabriela Firea s-a comportat în acest test electoral ca o sportivă nu foarte experimentată, dar sigură pe ea, bine pregătită pe stilul spu de joc şi foarte motivată. Ea şi-a respectat strategia fără să-şi consume energia şi resursele în direcţii incerte, cucerind susţinerea pe care o viza şi speculând erorile adversarilor. În materie de eficienţă politică, a jucat ca la carte şi s-a impus fără dubii. Mingea a rămas acum în terenul adversarilor; problema e că meciul s-a terminat, iar ei ei luat bătaie de la o femeie în cel mai urmărit derby.
  • xyz, marţi, 07.06.2016 14:03
    Incredibil

    "Articolul" este de toata jena, o insiruire de minciuni sfruntate de la un capat la altul. Stiu ca sintem timpiti, da' chiar asa?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro