A murit Ileana Stana Ionescu
Actualitate · Stirea zilei / 30.06.2024

Ileana Stana Ionescu a încetat din viață la spital, duminică. Actrița avea 87 de ani.

Ileana Stana Ionescu s-a născut în anul 1936 la Brad, Hunedoara, dar a trăit de la vârsta de cinci ani, cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde a urmat școala primară și liceul.
 
A debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Molière. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.Din anul 1965 a lucrat la Teatrul Național din București, precum și la televiziune.
 
Era căsătorită cu actorul Andrei Ionescu. Acesta anunța la începutul lunii iunie că soția sa se simțea extrem de slăbită, astfel că medicii au decis să o interneze o perioadă. 
 
Vestea tristă a fost dată de Alexandra Velniciuc 

„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul!
Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris actrița pe Facebook.
 
Ileana Stana Ionescu se retrăsese din viața publică de mai bine de cinci ani, după o carieră de șase decenii în teatru.
 
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro